Alin Oprea, solistul de la ”Talisman” în vârstă de 48 de ani, trece printr-un divorț, după ce el și Larisa s-au separat după 22 de ani de mariaj și 23 de ani de relație.
Potrivit Cancan, la puțin timp după ce Alin Oprea a primit o citație în care scrie că trebuie să se prezinte în instanță, s-au aflat noi informații despre căsnicia cu Larisa. În urmă cu 12 ani, potrivit sursei citate, Alin Oprea ar fi avut parte de o surpriză într-unul dintre apartamentele pe care el și soția le dețineau într-un imobil din zona Carol. Pare-se că locuința respectivă se transformase în studio de videochat!
”Alin a fost sunat de administratorul blocului că s-a inundat unul dintre apartamente. Alin a venit de urgență și a descoperit că în locuință exista toată logistica pentru un studio de videochat. Ar fi picat cerul pe el când a descoperit studioul. Alin a fost informat de vecinii din bloc despre cele ce se petreceau în apartament și, mai mult decât atât, aceștia i-au spus că Larisa trecea foarte des pe acolo, semn că știa ce se petrece în apartament”, a spus o sursă pentru Cancan.
Alin Oprea și soția se vor întâlni în instanță abia în data de 15 februarie 2021.
”Tocmai am primit citația pentru procesul de divorț intentat soției mele în luna septembrie 2020. Din păcate, data este 15 februarie 2021, un termen destul de îndepărtat. Lucrurile se mișcă foarte greoi și în justiție, cel mai probabil din cauza pandemiei. Un lucru bun, totuși, este că acest proces se va judeca chiar și în «lipsă», având în vedere că «fosta» locuiește la Londra și deplasările în această perioadă sunt foarte dificile sau necesită carantinare atât la venire, cât și la plecare. Mai puțin contează durata, important este ca tot ceea ce este de rezolvat să se rezolve corect și cu bună credință pentru ambele părți.
Am totuși speranța să nu devin bunic până la pronunțarea acestui divorț. În rest, nu am de gând să-mi bat prea mult capul cu acest aspect, ci să-mi văd de viața mea, în plan personal și profesional. Viața merge numai înainte și nimic nu mă mai poate determina să privesc înapoi. Trecutul e o amintire, viitorul imaginație, iar eu prefer să trăiesc în prezent”, a spus artistul pentru Cancan.
Sursă foto: captură video Youtube, arhivă Ciao