Decizia luată de Elena Udrea, după ce judecătoarea a condamnat-o la 8 ani de închisoare cu executare

Publicat: 17 mart. 2021, 11:36 Autor: Andreea Voicu Vedete

Elena Udrea a luat o decizie personală, după ce judecătoarea a condamnat-o pe aceasta la opt ani de închisoare cu executare în dosarul campaniei electorale din 2009. Fosta blondă de la Cotroceni a anunțat că va depune plângere penală împotriva judecătoarei.

O nouă veste din partea Elenei Udrea. Fosta blondă de la Cotroceni este hotârătă să se apere și a decis să depună o plângere penală împotriva judecătoarei care a condamnat-o la opt ani de închisoare cu executare în dosarul campaniei electorale din 2009. Partenera de viață a lui Adrian Alexandrov susține că nu regretă nicio secundă că l-a susținut pe Traian Băsescu în timpul campaniei, iar ce se întâmplă acum ”este un abuz inimaginabil„.

“Ce treabă au înregistrările dintre Ioana Băsescu şi Giovani, puse acolo de doamna judecător special ca să atragă atenţia presei şi să distragă atenţia de la lucruri esenţiale. Doamna judecător nu explică cum m-a condamnat pentru patru fapte care nu erau prevăzute în 2009. Nu poate să explice chestia asta. Doamna judecător, pusă în situaţia de a motiva că a dat o condamnare care nu era prevăzută în legea penală – şi anume două instigări la luare de mită, urmate de două spălări de bani – adică patru fapte în total, vine şi invocă o convenţie europeană şi nişte înţelegeri, un raport GRECO şi aşa mai departe.

Nu poţi să vii cu aşa o enormitate şi să condamni pe cineva nu în urma legii penale, nu în baza Codului Penal valabil la acea vreme, ci în baza unor convenţii europene şi a unor rapoarte GRECO şi a altor documente subsecvente”, a declarat Elena Udrea, relatează spotmedia.ro.

Elena Udrea: Motivarea este un abuz inimaginabil

“Când deja în sală doamna judecător pregătise pentru o expunere mediatică a soluţiei a anunţat argumentele pentru care a decis să mă condamne chiar dacă fapta nu era penală, doamna judecător vine acum şi invocă în continuarea acestor argumente care pur şi simplu fac de râs pregătirea pe care se presupune că trebuie să o aibă un formator de judecători şi procurori de la INM.

Dar nu despre asta este motivarea. Motivarea este un abuz inimaginabil pe care doamna judecător l-a făcut, motiv pentru care o să îi fac o plângere penală, o sesizare la CSM. Poate cineva o trage la răspundere pe doamna judecător pentru condamnarea asta total ilegală şi nedreaptă pe care mi-a dat-o. (…). Chiar dacă sunt nişte firme care au plătit nişte panouri, este vorba de finanţarea campaniei electorale de referendum care pe legea din acel moment orice faptă era contravenţie, nu exista o faptă penală în ceea ce priveşte finanţarea campaniei în anul 2009”, a mai spus Elena Udrea.

Elena Udrea nu regretă că l-a susținut pe fostul Președinte al României: “Nu, cum să regret că l-am susţinut? Pot să regret că nu s-a întâmplat nimic la referendum. Au votat atâtea milioane de oameni şi nu s-a redus numărul de parlamentari. Asta pot să regret”.

Ce acuzații i se aduc

Fostul ministru este acuzat de procurori că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, s-a ocupat de colectarea unor sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, bani folosiți, ulterior, pentru campania lui Băsescu.

Sursă foto: arhivă CIao

Publicat: 17 mart. 2021, 11:36 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă