Daniela Nane a adoptat fetița de 13 ani a pianistei Ioana Maria Lupașcu, răpusă de boală la doar 45 de ani: „Nu e singură pe lume”

Publicat: 10 sept. 2023, 13:28 Autor: Camelia Vedete

Actrița Daniela Nane a luat-o în grija ei pe fiica în vârstă de 13 ani a Ioanei Lupașcu. Anunțul a fost făcut chiar de actriță, după moartea regretatei pianiste Ioana Maria Lupașcu, la vârsta de doar 45 de ani. Artista era internată la Spitalul Oncologic din București și a lăsat în urma ei o fiică, pe nume Fatima Maria.

Adolescenta a rămas singură pe lume, neavând nicio altă rudă care să se îngrijească de ea, iar din acest motiv, Daniela Nane a decis să o crească ea. Actrița urmează să înceapă toate demersurile legale în instanță astfel încât Fatima Maria să ajungă sub tutela ei.

Daniela Nane a adoptat fetița de 13 ani a pianistei Ioana Maria Lupașcu

Prieteni, fetița Ioanei Maria Lupașcu va rămâne cu mine. Nu e singură pe lume, cum s-a spus, are niște verișoare și nepoate de gradul 4-5, cu care va ține legătura, a apărut și un frate vitreg, de 19 ani, pe care tocmai l-a cunoscut. Am văzut postări cu contul meu de ONG către oameni care ar vrea să ajute. Evident că banii sunt bineveniți întotdeauna, dar trebuie să știți că situația nu e disperată și avem încredere că Bunul Dumnezeu va rândui.

Trebuie să ne adaptăm la noua viață, să rezolvăm cu actele în instanță, să găsim un apartament în care să locuim împreună, într-o zonă mai aproape de restul familiei mele, astea sunt acum prioritățile.

Ne adunăm un pic și le așezăm pe toate. Vă mulțumim din suflet pentru susținere!”, a scris Daniela Nane pe pagina sa de Facebook.

„Nu e singură pe lume”

Vestea morții pianistei Ioana Maria Lupașcu a fost primită cu tristețe de colegii de breaslă de la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.
Artista a murit în data de 31 august, la vârsta de 45 de ani, după ce în ultima perioadă se luptase cu o boală gravă.

Cu sufletele îndurerate vă anunțăm că prietena și colega noastră, Ioana Maria Lupascu, a plecat dintre noi. Deși oamenii buni nu câștigă întotdeauna, o vom ține minte pe Ioana ca o adevărată luptătoare, atingând cu dragoste persoanele din jurul ei și clapele pianului chiar și în cele mai dificile momente ale vieții. Suntem recunoscători că ne-am putut afla în preajma unui spirit atât de frumos și a unei artiste desăvârșite, deși această călătorie a fost întreruptă prematur.

Ioana Maria Lupașcu, răpusă de boală la doar 45 de ani

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, în București. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei ce au cunoscut acest suflet pur, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în aceste momente dureroase. Sincere condoleanțe!”, a anunțat Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiești, scrie demamici.ro.

La vârsta de 51 de ani, Daniela Nane – bună prietenă a regretatei pianiste, a decis să aibă grijă de fetița ei și să nu o lase să rămână singură pe lume.

Artista era de un om de sensibilitate aparte și care trăia prin muzică în fiecare zi.

„Muzica este terapie și vindecare în același timp, pentru că poate ridica vibrația, iar cu o vibrație ridicată se pot produce vindecări. Muzica compusă este metamorfozată de interpret cu trăirile lui proprii și astfel se duce către ascultător. Eu mă vindec pe mine în fiecare zi, pentru a alchimiza ceea ce dau mai departe, publicului. Învăț cu fiecare zi să mă vindec, învăț să trăiesc”, spunea Ioana Lupașcu acum ceva timp, pentru Q Magazine.

Publicat: 10 sept. 2023, 13:28 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă