In urma cu cateva saptamani, vedeta de la Ultimul Trib a suferit o serie de accidentari in timpul filmarilor pentru emisiunea de la Antena 1.
Daniela Crudu sufera de diabet? Din cauza problemelor pe care le-a avut peste hotare, Daniela Crudu a fost supusa mai multor teste de sanatate. Dupa ce i-au venit rezultatele inapoi, vedeta a aflat o veste proasta. Este posibil sa aiba diabet.
„Am fost, mi-am făcut niște analize și mi-au descoperit diabetul. Fac un tratament de câteva luni cu niște pastile puternice. Am tratament, regim. Întâmplător am descoperit.
M-am simțit foarte rău și am zis să mă duc să-mi fac analize. A zis că și la ovare am probleme. Eu n-am dastea cu doctorul, nu-mi place să merg, mă tratez acasă”, a spus Daniela Crudu, citată de Cancan.ro, site-ul nr 1 in Romania.
Initial, Daniela Crudu a crezut ca este insarcinata. Chiar ar fi facut si un test de sarcina. Colegii ei au si glumit pe aceasta seama. „A plecat Paula, dar noi tot șapte suntem! Ne pregătim de botez”, a spus Ionuț Iftimoaie.
„Cred că sunt gravidă… mi-am făcut socoteala și din mai multe puncte de vedere, mă simt cu musca pe căciulă… N-am putut să mănânc nimic și aveam atâtea variante din care să îmi aleg.
E o veste bună pentru mine, un copil e o binecuvântare! Poate îmi schimbă viața. Dacă e fată, ar chema-o Ana, dacă e băiat – Alexandru”, a spus Daniela, în așteptarea confirmării testului.