Dana Roba îşi doreşte o pedeapsă mai mare pentru fostul soţ: „Vreau să judece cineva drept dosarul și faptele lui!”

Publicat: 25 ian. 2024, 13:08 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dana Roba nu îşi poate găsi liniştea după bătaia prin care a trecut în urmă cu doar câteva luni. Procesul pe care îl are cu fostul soţ nu s-a încheiat încă, iar make-up artista se luptă în continuare pentru a i se face dreptate. În cadrul unui interviu recent, bruneta a făcut noi declaraţii despre cazul său.

Dana Roba nu a scăpat încă de probleme. Make-up artistul este nevoit să scoată bani din buzunar ca să plătească magistrații care i-au respins cererea de recuzare.

Dana Roba: Eu vreau să mi se facă dreptate!”

Dana Roba și-a dorit schimbarea completului de judecată pentru că spune ea, fostul ei partener trebuie să primească o pedeapsă mai dură, așa că a formulat o cerere de recuzare.

Doar că, magistrații au decis să respingă cererea ei, ba chiar au pus-o și la plată.

„Respinge cererea de recuzare a domnului judecător Cosmin Adomniţei formulată în dosar nr. 4368/30/2023 de către apărătorul ales al părţii civile Balaciu Daniela, avocat Bolosin Cosmin, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen., obligă partea civilă Balaciu Daniela la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Fără cale de atac”, se arată în decizia instanței.

Dana Roba este supărată pe decizia magistraților și vrea să i se facă dreptate. Make-up artistul consideră că în cazul în care judecătorul nu va lua decizia corectă, dosarul ei va fi mutat.

„Am formulat cerere de recuzare să-mi fie schimbat judecătorul. Mi-au respins cererea și, în cazul în care judecătorul nu va judeca drept cazul lui Daniel și toate faptele pe care el le-a comis, va muta dosarul avocatul meu. Depinde unde îl vor muta la Alba Iulia, Oradea sau București. Eu vreau să mi se facă dreptate! Mi-a spus avocatul că va spune în instanță să se gândească cum ar fi dacă aș fi fata lui!

Am vrut să schimb judecătorul pentru că lui Daniel nu i s-a pus fapta de premeditare. Eu vreau să i se pună fapta de premeditare. Vreau să judece cineva drept dosarul și faptele lui! I s-a pus doar tentativă de omor simplu și eu îmi doresc să i se pună tentativă de omor cu premeditare. Vreau să fie condamnat pentru tentativă de omor calificat!”, a susținut vehement Dana Roba.

Bruneta vrea cerere exclusivă a fiicelor sale

În continuare make-up artista a declarat că îşi doreşte ca fiicele sale să crească departe de tatăl lor. În cazul în care ele vor decide că îşi doresc să îl vadă, Dana Roba spune că nu se va opune.

„Pe data de 2 februarie avem, din nou, proces. Mi-a spus avocatul meu că 99% eu voi lua custodia totală a copiilor. După ce va ieși din închisoare îi va pune ordin de protecție încă cinci ani.

El va face minim 10 ani de închisoare și apoi va avea ordin de protecție încă cinci ani. Când vor avea fetele 20 de ani și vor decide ele că vor să vorbească cu el, atunci nu voi avea ce face.

Le voi lăsa să aleagă, dar sunt convinsă că ele deja au ales. Ce să stau la discuții cu un criminal?

Eu le-am spus că el le va da și lor cu ciocanul în cap dacă își va ieși din sărite! Le-am spus că le las să se căsătorească cu cine vor, dar să aleagă cu grijă viitorul soț. Să fie atente să nu pățească ceva rău ca mine. Cât despre el nu-mi doresc decât să stea la pușcărie cât mai mult! Acolo să putrezească!”, a spus make-up artistul potrivit Cancan.ro.

 

Sursă foto: social media

 

Publicat: 25 ian. 2024, 13:08 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă