Dan Badea nu s-a mai ascuns! Ce a spus despre Lora, la nouă ani de la divorțul de artistă. Comediantul a dezvăluit ce anume era important pentru ea și de ce s-au despărțit.
Au trecut deja nouă ani de când Dan Badea și Lora au divorțat. Cu toate acestea, ori unul, ori celălalt nu au lăsat lucrurile așa și au făcut fel de fel de dezvăluiri din mariaj. Prima a fost Lora care a aruncat bomba cum că nu îl iubea atunci când a decis să se căsătorească.
De această dată, Dan Badea a dezvăluit într-un interviu că pentru Lora era important umorul în căsnicie, dar la un moment dat nu s-a mai râs și au decis să divorțeze. Cu toate acestea, ne amintim că artista a fost acuzată de infidelitate la acea vreme.
“Umorul în viață e foarte important, să nu uităm că toate fetele, când sunt întrebate, zic că vor soți veseli. Deci, plecând de aici, înseamnă că e foarte important.
În prima căsnicie (n.r. – cu Lora) a fost important umorul. S-a râs, da, până la un punct și apoi nu s-a mai râs”, a declarat actorul de stand-up comedy pentru Playtech.
Lora a dat un interviu sincer în care spune prin ce a trecut atunci când a trebuit să divorțeze. Artista a avut nevoie de ajutorul psihologului și a suferit foarte mult pentru că a fost pusă în situația femeii ingrate. Care își părăsește soțul pentru cel mai bun preten.
„Regret că am avut acea experiență nu pentru că nu a funcționat, ci pentru tot ce s-a întâmplat după. Mi s-a atribuit rolul negativ din dorința de răzbunare. Dar și din faptul că presa a favorizat pe cine era dispus să creeze o poveste în care fata care are succes nu e chiar așa de bună cum pare. Rolul de femeie care a reușit datorită bărbatului, el o victimă care i-a cumpărat casă și mașină. Pentru ca apoi să fie trădat și părăsit pentru cel mai bun prieten al lui (îmi vine să râd). A fost înspăimântător de ușor de asimilat de publicul pe care, până în acel punct, îl divinizam”, a povestit Lora pentru revista VIVA!.
„M-am trezit și cu cea mai bună prietenă, după 5 poze pe Facebook, pe care, evident, am trădat-o când i-am furat fostul iubit. Încă mi se pare ireal că, deși munca mea era la vedere, cumva eu eram întreținută. Dacă faci un calcul simplu, era matematic imposibil să fie așa. A fost atât de nedrept tot ceea ce am trăit o perioadă lungă de timp. Încât pur și simplu nu am mai considerat că merita cineva acces la adevărul nostru. Se spune că ce este mai la îndemână să creadă cineva, ce e mai familiar sau apropiat de temerile lui aia va crede.
S-au făcut mulți bani pe suferința mea și a familiei mele și încă mă doare când mă gândesc că nimănui nu i-a păsat că aveam o mamă bolnavă, care s-a consumat enorm când primea cele mai urâte mesaje despre copilul ei. Felicit orice femeie care are curajul să divorțeze. Nimeni nu pleacă de bine, oricum s-ar vedea din exterior. Mai ales noi, femeile, avem tendința să disimulăm și pot să înțeleg. De ce trebuie să știe cineva că nu suntem bine cu alegerile pe care le facem? Abia așteaptă lumea să vadă cum îți arde casa, pentru a mai uita de propria cenușă. Te căsătorești cu gândul că va funcționa și divorțezi când realizezi că nu există nicio șansă. Și nu e deloc simplu, chiar dacă așa poate părea. Locul nostru e unde iubim și suntem iubiți. Reciprocitate.”, a adăugat cântăreața.
Lora a fost extrem de afectată de divorțul de Dan Badea, astfel că a apelat la ajutor specializat pentru a se pune pe picioare. „Eu am fost sfătuită de asistentul care mi-a pus o perfuzie, după un teribil șoc emoțional, să merg și să mă vadă un doctor prieten cu el, care în acel moment era la spitalul de psihiatrie. Când am ajuns în față și am văzut ce fel de oameni, cu ce fel de suferințe intră acolo, pur și simplu m-am trezit. Eu am clacat când m-am trezit fără logodnic, fără casă, fără bani și fără un plan. Am ajuns la cel mai jos nivel, pentru că am iubit un om de o cruzime șocantă pentru mine.
Pe fondul ăla, am făcut următoarea și mai mare greșeală. Am crezut în prietenia sinceră a unui bărbat și, după două luni, am acceptat să îi fiu soție, deși știam amândoi că nu sunt îndrăgostită. Eram atât de fericită că sunt vie și că cineva vrea să îmi fie bine, încât am crezut când mi s-a spus că iubirea vine în timp. M-am bucurat că aveam înțelegere și mă puteam ocupa de cariera mea. Dar m-a costat asta pe toate planurile, am plătit un preț și mai mare. Sfatul meu pentru femei este să aveți grijă de inimile voastre, indiferent cât de tare vă spune un bărbat că vă iubește. Foarte bine, să vă iubească! Dar când iubiți înapoi, păstrați o parte de inimă pentru voi”, a povestit artista.