Weekend-ul trecut, mai precis duminică, 6 august, CRBL a fost implicat într-un accident de motocicletă pe care chiar e o conducea.
Acesta a avut loc în Hunedoara, iar în urma impactului, pentru că artistul s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară a unei coloane de mașini, CRBL s-a izbit de o utilitară care se afla în față lui. În urmă accidentului, fostul membru al trupei Simplu a fost rănit și a fost nevoie ca artistul să primească ingrijiri medicale și să fie transportat apoi la un spital din Deva. Ulterior, a doua zi, a fost transportat la un spital din București.
A trecut deja o săptămână de atunci iar cântărețul a decis că este momentul să îi anunțe pe toți cei care și-au făcut griji pentru el că se simte bine și a depășit cumva momentul.
“A trecut o săptămână de la accident și da, sunt bine, sunt acasă, mă recuperez. Cu răbdare, cu liniște, am timp să procesez și să îmi învăț lecțiile. Se spune că nimănui nu-i pasă de tine decât ție sau, mă rog, acelora care cu adevărat te iubesc, le pasă! Eu vreau să vă mulțumesc și să vă subliniez că și eu vă iubesc!”, a transmis CRBL.
De asemenea, chiar de pe patul de spital, artistul a ținut să își anunțe fanii că se recuperează și își învață lecțiile.
„Salutare, dragii mei! În primul rând vreau să vă spun că sunt bine, mă recuperez și vreau să-i mulțumesc Bărbosului că are grijă de mine. Îmi învăț lecțiile, nu știu, lecțîi pe care poate trebuia să le învăț mai devreme. Dar le învăț acum, nicio problemă, cu un preț, că așa se întâmplă în viață.
Vreau să mulțumesc tuturor cadrelor medicale care au avut grijă de mine: din Hațeg, din Deva, de aici de la București și bineînțeles vreau să mulțumesc comunității moto din România, care a fost alături de mine și bineînțeles prietenilor, familiei, fanilor și tuturor care ați avut un gând bun pentru mine. A contat foarte mult și nu vă mai faceți griji. Nu mai citiți toate știrile, pentru că nu sunt chiar așa…O să vă povestesc cum a fost în realitate. Dar, deocamdată, să știți că sunt bine. “Oficial îmi merge bine”!”, a ținut să precizeze artistul.
Totodată CRBL a vrut să se știe că motocicleta lui nu este una puternică și că până acum a mers cu ea în jur de 8.000 de kilometri.
“A și încă ceva… pentru cei care nu știu ce înseamnă partea asta cu motocicletele. Motocicleta mea merge maxim cu 120 de kilometri la oră, dacă bate vântul din spate. Eu nu am o motocicletă puternică. Iar cu motocicleta asta am adunat vreo 8.000 de kilometri până acum. Nu sunt un teribilist și vreun rebel. S-a întâmplat. Nu mă mai acuzați. Sunt câțiva dintre voi care au dat știrile și care au acuzat că sunt un teribilist și că am făcut, și că am dres și că no… Pentru cei care nu cunosc lumea moto, vă spun eu motocicletă mea este o motocicletă simpatică, bine nu mai este acum, că este praf săraca, vedem ce facem de aici încolo. Ne mai auzim”, a fost mesajul lui CRBL pe rețele de socializare.
La rândul său, Poliția și-a făcut datoria și a emis un comunicat de presă despre accidentul în care a fost implicat CRBL.
“La data de 06 august 2023, ora 13:19, un bărbat în vârstă de 45 de ani din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Horea din oraşul Haţeg, având direcţia de mers Caransebeş spre Haţeg, la intersecţia cu stradă Dr. Victor Babeş, s-ar fi angajat în depăşirea neregulamentară a unei coloane de maşini aflate în aşteptare, încălcând marcajul longitudinal continuu și întrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, care se deplasa în faţa sa şi care a efectuat manevra virajului la stânga pentru a pătrunde pe strada Victor Babeş”, au spus cei de la IPJ Hunedoara.
Polițiștii au întocmit astfel dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.