Cum se pun muraturile in saramura. Cea mai simpla si rapida metoda

Publicat: 11 sept. 2018, 16:19 Autor: Echipa Ciao.ro Retete & Diete

A venit toamna si gospodarii culeg roadele muncii de peste vara. Pietele sunt pline cu fructe si legume pe care le putem mura.

Cum se pun muraturile in saramura? Extrem de simplu! Nu trebuie sa ai ani de experienta in bucatarie, ci putin timp. Tot ce trebuie sa faci e sa mergi la piata si sa alegi fructe si legume proaspete. E important ca acestea sa fie cat mai naturale, daca ai un vanzator de incredere.

Apoi sa le alegi intr-o stare cat mai buna, fara sa fie crapate sau lovite. Mai ales rosiile sau ardeii! Apoi tot ce trebuie sa faci e sa cumperi sare pentru muraturi. Este cea grunjoasa cu aspect negricios. Daca vrei sa ai muraturi mai sanatoase, poti opta pentru sare grunjoasa roz.

Cum se pun muraturile in saramura – ingrediente

gogonele verzi şi pârguite
castraveţi
ardei kapia roşu şi verde
ardei iute şi semi-iute
conopidă
ţelină cu rădăcină şi frunze
morcovi
sfeclă roşie
sare grunjoasă
usturoi, un bucheţel de cimbru, mere (sau gutui, pepenaşi, etc)

Cantitatile de legume le puteti alege in functie de preferintele membrilor familiei.

Cum se pun muraturile in saramura – mod de preparare

„Se spală şi curăţă ingredientele ce vor fi folosite. Gogonelele se lasă întregi, celelalte se pot lăsa şi ele la fel. Eu le-am tăiat pe unele, mai precis: morcovii, rădăcina de ţelină, sfecla roşie, conopida am desfăcut-o bucheţele, merele le-am tăiat în sferturi, usturoiul l-am lăsat căţei întregi.

După ce se aşează alternând după poftă şi plac tot ce dorim să murăm în recipient, se pregăteşte o saramură astfel: la un litru de lichid se va dizolva o lingură cu vârf de sare grunjoasă, atenţie, nu folosiţi la murături sare iodată! Eu fierb apa, o iau de pe foc, pun sarea la dizolvat şi bucheţelul de cimbru, las 10 minute şi apoi torn în recipientul în care am aşezat legumele pentru murare până când zeama le acoperă.

Leg sau pun capacul provizoriu şi abia dupa 24 de ore, după ce s-au înmuiat puţin şi s-au aşezat în borcan, mai completez, dacă e cazul, şi sigilez. Eu nu vântur niciodată murăturile, dar nu fac floare datorită fierberii apei. Aşa am moştenit din familie şi nu e o mostenire căreia să-i dau cu piciorul, ba e una din valorile culinare preţioase de familie la care ţin şi pe care o împărtăşesc cu drag tuturor celor care întreabă…

După ce astea toate au fost terminate, se pune recipientul la păstrare( noi în pivniţă) şi se desface după cel puţin o lună. Le şade bine lângă multe mâncăruri de post sau pe bază de carne, dar merg de minune şi la diverse salate. Să aveti spor la murăturit!”, explică Gela Dumitrache, conform blogului cufarulcubucurii.wordpress.com.

Publicat: 11 sept. 2018, 16:19 Autor: Echipa Ciao.ro Retete & Diete
Pe aceeași temă
×