Cum să faci cartofi prăjiţi ca la restaurant la tine acasă. Ce făceai greșit până acum

Publicat: 12 nov. 2019, 20:07 Autor: Elena News 3
Cum să faci cartofi prăjiţi ca la restaurant la tine acasă. Ce făceai greșit până acum

Cartofii prăjiţi sunt absolut delicioşi şi, în ciuda tuturor avertismentelor medicilor și nutriționiștilor legate de calorii şi grăsimi, din când în când toți cedăm în fața unei porții de cartofi prajiți, crocanți, aurii, cu branză sau cașcaval...

Însă, de fiecare dată când încercăm să îi facem acasă avem impresia că nu sunt exact ca la restaurant și parcă mereu le lipsește acel ceva care să îi facă absolut perfecți!

Iată care sunt trucurile care să ne ajute să avem cartofi prăjiţi crocanţi la exterior şi moi în interior şi în bucătăria noastră.

Cei mai buni cartofi prăjiţi sunt cei care sunt trecuţi de două ori prin tratamentul termic. Prima dată trebuie prăjiţi la temperatură mică, apoi scoşi şi puşi pe un şervet de hârtie ca să se absorbă tot uleiul. După ce se răcesc puţin, se pun din nou în ulei foarte încins pentru a deveni crocanţi.

Modul de preparare este simplu. Mai întâi se curăţă şi se spală cartofii. Apoi se taie, iar aceasta este partea cea mai importantă. Cea mai bună metodă de a-i tăia este cu ajutorul unei mandoline, dar dacă nu aveţi tăiaţi-i în felii cu grosimea de maximum un centimetru. Fiecare felie se taie apoi în bastonaşe.

Cum să faci cartofi prăjiţi ca la restaurant la tine acasă

Cartofii tăiaţi se pun în apă rece într-un bol mare, pentru 20 de minute pentru a scăpa de excesul de amidon. Apoi se scot şi se usucă cu un prosop de bucătărie. Se mai lasă puţin, întinşi într-un singur strat pentru a se usca la aer. Stratul de ulei din tigaie trebuie să fie generos. Se încinge şi se adugă cartofii. Se lasă până devin aurii, 5 minute.

Se scot, se pun pe un prosop de hârtie, se lasă să se răcească complet şi apoi se pun în ulei foarte încins. În tigaie va fi un singur strat de cartofi. Se lasă până devin brun-aurii. După ce sunt gata se scot pe prosop de hârtie care să absoarbă tot uleiul.

Publicat: 12 nov. 2019, 20:07 Autor: Elena News 3
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă