Cum arată acum Camelia Mitoșeru, după ce medicii i-au găsit o tumoră gravă pe creier

Publicat: 04 feb. 2022, 11:24 Autor: Maria Apostol Vedete

O prezență care se face plăcută oriunde este invitată, Camelia Mitoșeru a suferit mult în ultima perioadă din cauza unui diagnostic crunt pus de medici. Un strop de fericire i-au adus colegii ei de la Teatrul Constantin Tănase, cei care au sărbătorit-o pe scenă. 

A trecut un an de când Camelia Mitoșeru a suferit o operație complicată pe creier. În urma unor analize amănunțite, medicii i-au găsit o tumoră beningă-meningiom.

A fost o intervenție foarte grea și a durat foarte mult. Mulțumesc lui Dumnezeu, mă simt excelent. Ies singură din casă! Merg la cumpărături, ies în curte cu cățelul de două ori pe zi. Mă simt foarte, foarte bine. A stat Mihai o grămadă de timp, după am fost din nou în spital, pentru recuperare, bineînțeles”, a explicat actrița la câteva luni după intervenție.

Recent, Camelia Mitoșeru, în vârstă de 70 de ani, a fost serbată pe scena Teatrului Constantin Tănase din București în cadul Galelor Savoy.

Am avut bucuria să mă întorc în locul în care am crescut practic, să revăd oameni frumoși pe care îi respect și îi iubesc, un public minunat și mai ales să o văd pe Mama sărbătorită după mai mult de 20 de ani petrecuți pe scena teatrului de revista! Mulțumim tuturor!”, a scris Mihai Mitoșeru pe Facebook.

Camelia Mitoșeru are o listă de restricții

Tot de curând s-a zvonit că mama lui Mitoșeru este suspectă de accident vascular cerebral, după ce a ajuns cu ambulanța la spital. Panica a fost mare, mai ales că ea a fost operată pe creier.

Nu a făcut AVC. Nu a mai luat pastilele, la care nu trebuie să renunțe toată viața. I-au făcut RMN. Medicii i-au spus să nu facă efort și să respecte cu strictețe, medicația prescrisă. Ceea ce ea nu a făcut. Ieri a fost externată, a venit acasă. M-a sunat, am vorbit. Este puțin obosită, dar se simte bine”, a mărturisit pentru CIAO.RO o prietenă apropiată a Cameliei Mitoșeru, care a îngrijit-o și i-a fost alături după operație.

Publicat: 04 feb. 2022, 11:24 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă