Camelia Mitoșeru a fost operată pe creier în urmă cu 4 luni. Mihai Mitoșeru: ”Cele opt ore au trecut ca 30 de ani, am avut norocul să fie Noemi lângă mine”

Publicat: 10 iun. 2021, 15:13 Autor: Andreea Voicu Vedete

Camelia, mama lui Mihai Mitoșeru, a fost operată pe creier în urmă cu patru luni. În prezent, aceasta se simte foarte bine, ba chiar a avut o apariție spectaculoasă la televizor, într-o emisiune!

În emisiunea Teo Show de la Kanal D, Camelia Mitoșeru a venit însoțită de Mihai, fiul ei. La patru luni de la operația pe creier pe care a suferit-o, în prezent se simte excelent. Îmbrăcată frumos și foarte cochetă, Camelia Mitoșeru a povestit prin ce a trecut din momentul în care a aflat că are o tumoră.

Pentru Wowbiz, Camelia Mitoșeru a explicat că nu a avut emoții în momentul în care a ajuns pe mâinile medicilor, ba chiar a fost convinsă că operația va fi un succes. Intervenția a durat opt ore.

”Mă simt excelent, foarte bine. Eu am ales tatăl tuturor doctorilor, profesorul Ciurea, și era normal să fiu așa. M-am dus conștientă că trebuie să mă operez, l-am ales pe domnul profesor doctor și nu am avut emoții, știam precis că o să reușească. Operația a durat opt ore. După operație m-am simțit excelent, ca acum. Îi mulțumesc domnului profesor zi și noapte”, a spus Camelia Mitoșeru.

Mihai Mitoșeru mărturisește că a trecut prin momente foarte grele alături de mama lui, Camelia Mitoșeru.

”Neavând simptome, nu știam despre treaba asta și tumora asta s-a dezvoltat poate chiar în zece ani, nu știm. (…) O fac și unele femei foarte tinere și s-ar putea să nu își dea seama.

Mama și-a dat seama foarte târziu, adică în noiembrie anul trecut. Ne-am dat seama că ceva nu era în neregulă. Eu vorbeam cu ea la telefon la un moment dat și vorbea cu mine și la un moment dat nu a mai putut să scoată niciun cuvânt. Eu am crezut că nu mai are semnal.

A închis ea telefonul, m-a sunat după 10-15 minute și mi-a zis „voiam să vorbesc cu tine, știam ce vreau să îți spun, dar nu mai ieșeau cuvintele pe gură”. Eu m-am speriat și, nefiind medic, m-am gândit să nu fie un atac cerebral și am mers la urgențe. Eu sunt și mai panicos, chiar ipohondru. La RMN a ieșit foarte clar că era ditamai tumora, a zis „aveți o tumoră benignă cu care nu se poate trăi, așa că trebuie să căutați un neurochirurg”. Eu m-am speriat foarte tare, mama nu s-a speriat, ea e omul care nu se sperie așa ușor, este foarte puternică. În primă fază a trebuit să ne hotărâm că vrea să facă operația, ea a hotărât totul”, a completat Mihai.

Camelia Mitoșeru, la patru luni de la operația pe creier. Sursă foto: captură emisiune TV

Mihai Mitoșeru, gest disperat pentru a-și salva mama

Mihai Mitoșeru a fost foarte speriat în perioada în care mama lui a fost nevoită să se opereze pe creier. Mama lui a fost anunțată că nu putea fi băgată imediat în operație, pentru că unitatea spitalicească ducea lipsă de sânge. Astfel că, fiul Cameliei Mitoșeru s-a gândit că ar fi bine să apeleze la amicii de pe Facebook, printr-o postare, pentru donare de sânge.

De asemenea, mama lui Mihai Mitoșeru a fost nevoită să se radă în cap, înainte de intervenția chirurgicală.

”În primul rând, m-am tuns. Toată lumea mă întreba dacă era părul meu și era părul meu. Am chemat o prietenă să mă tundă și nu am stat la oglindă. Când m-am dus în spital m-a ras în cap și asta m-a durut foarte tare, dar și cu asta m-am obișnuit. Luni m-am dus să mă operez și a venit doamna care era pe acolo și mi-a zis „doamna Mitoșeru, ne pare rău, nu vă operează astăzi”. Vă dați seama ce furioasă m-am dus la salon și când am ajuns acolo domnul profesor mi-a spus „draga mea, îmi pare foarte rău, dar nu am avut curaj să te băgăm în operație pentru că nu avem sânge”. Și atunci l-am sunat pe Mihai, a venit să mă ia și până a doua zi seara se strânsese atâta sânge…”, a continuat mama vedetei.

”Am făcut un apel și oamenii au fost extraordinari, românii sunt săritori. Au fost foarte mulți oameni care au donat. A fost un moment în care noi nu am vrut să spunem, că lucrurile astea nu se spun public, dar nu am avut ce să face și a trebuit să anunț lumea că era o chestie de ore. Oamenii au fost extraordinari, am primit o mulțime de mesaje. Faptul că nu s-a operat în ziua aia, a început să îi fie frică. Domnul profesor a început să-i spună niște lucruri care să o liniștească”, a spus Mihai.

De asemenea, îi este foarte recunoscător lui Noemi, pentru că i-a fost alături mamei sale: ”Cele opt ore au trecut ca 30 de ani, am avut norocul să fie Noemi lângă mine. A renunțat la cursă ca să fie lângă mine și mi se pare frumos gestul pe care l-a făcut”.

sursă foto: capturi video youtube – arhivă Ciao

Publicat: 10 iun. 2021, 15:13 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă