Dan Bittman a făcut declarații neașteptate despre despărțirea de partenera sa. Artistul a recunoscut faptul că, în momentul în care a decis să se despartă de aceasta i-a lăsat toată averea.
De câteva luni bune au apărut în spațiul public zvonuri potrivit cărora, Dan Bittman și mama copiior lui s-au despărțit însă nimeni nu a confirmat acest lucru până acum. Recent, în cadrul unui interviu celebrul artist a vorbit despre motivele separării și a recunoscut faptul că totul s-a întâmplat din vina lui, iar partenera sa nu l-a mai putut ierta.
După 25 de ani iubire, Liliana și Dan Bittman și-au spus adio. Artistul susține că decizia a fost de comun acord, iar în momentul în care a plecat a hotărât ca toată averea pe care au strâns-o împreună să îi rămână ei.
Mai mult, solistul a explicat faptul că, pentru el, lucrurile materiale nu au nicio valoare.
”Sunt un om foarte sărac. Am lăsat tot. Tot. I-am lăsat tot Lilianei când am plecat. Nu am nevoie de nimic, pentru că zidurile nu înseamnă nimic. Eu cu ea am avut un proiect, a durat 29 de ani sau cât a fost. Toată dragostea, toți copiii și tot ce a fost s-a întâmplat acolo, iar eu nu am nevoie de nimic din toate lucrurile. Apartamente, case, tot, tot, tot, am lăsat și am plecat”, a povestit Dan Bittman în cadrul unei emisiuni TV.
”Acum stau într-un apartament care a fost al meu cândva, dar în care am reușit să negociez să un plătesc vreo 20 de ani chiria. Fiind mai mare apartamentul respectiv, pot veni și minorii la mine, pentru că sunt mai multe camere și atunci putem sta cu toții. Îl aștept și pe Alex să vină, l-am covins acum să vină să doarmă din când în când la mine. Deci nu mai am nimic”, a mai spus artistul.
Sursă foto: Arhivă Ciao