Cristina Țopescu, abandonată la IML! Nu a venit nimeni să-i ridice corpul neînsufleţit

Publicat: 13 ian. 2020, 12:32 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Cristina Țopescu, abandonată la IML! Nu a venit nimeni să-i ridice corpul neînsufleţit

Cristina Țopescu a murit de la finalul anului trecut, însă nimeni nu a căutat-o în tot acest timp. Tragedia a fost descoperită după ce o vecină a sunat duminică seară la 112, și asta pentru că prezentatoarea nu mai fusese văzută din 19 decembrie. 

Surse medicale au declarat faptul că Ambulanța a fost alertată de poliție, la ora 21.39, duminică seară. Polițiștii au cerut un echipaj medical, care să constate decesul unei femei, în zona Tunari.

În prezent, trupul neînsufleţit al regretatei jurnaliste se află în continuare la Medicină Legală. Până acum niciun membru al familiei nu s-a prezentat pentru a face demersurile necesare.

Jurnalista Cristina Țopescu a murit – cum a fost găsită

Născută pe 4 iulie 1960 la Oradea, Cristina Țopescu a simțit din perioada copilăriei că locul ei este în mass-media, fiind prinsă de mică de mirajul televiziunii. În perioada 1970-1979 a apărut la numeroase emisiuni de copii și tineret.

Perioada cea mai grea a fost în momentul în care i-a fost interzis să mai intre în TVR din cauza dosarului familiei Țopescu (Cristian Țopescu căzuse în dizgratia regimului comunist, iar mama era plecată în Germania).

Trupul neînsuflețit al jurnalistei Cristina Țopescu ar fi existat în locuința din Otopeni de mai multe zile, chiar de la sfârșitul anului trecut. Anchetatorii au mai găsit în vila jurnalistei doi câini morți și alți patru în viață, în casă. Curtea casei era goală.

Publicat: 13 ian. 2020, 12:32 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă