Cleopatra Stratan și Edward Sanda au făcut anunțul! ”După ce dau examenele…”

Publicat: 27 nov. 2020, 13:52 Autor: Andreea Voicu Vedete

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au în gând să se mute împreună, după ce artista a fost cerută de soție chiar de ziua ei de naștere.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda se iubesc, iar acest lucru este cât se poate de vizibil! Merg peste tot împreună, familiile se înțeleg bine, iar cei doi au gânduri serioase. Anul acesta, fiica lui Pavel Stratan a fost cerută în căsătorie de către iubitul ei, Edward, iar după ce termină liceul, se vor muta împreună la București.

”Pentru că deocamdată locuiesc la Chișinău, fiind elevă la liceu. După ce dau examenele, ne vom muta împreună la București. Dar când vine aici, la Chișinău, stăm amândoi”, a spus Cleopatra Stratan, arată Cancan.

Cleopatra Stratan: Eu n-am avut nicio relație până acum”

„Ne-am dat seama, cu timpul, că noi chiar suntem făcuți unul pentru altul. Nu m-aș fi gândit niciodată că bărbatul vieții mele și omul cu care eu o să îmi petrec viața până la sfârșit este omul acela pe care eu l-am întâlnit și cu care am împărțit scena, acum șase ani. Asta e incredibil! Eu am rămas șocată când am realizat lucrul ăsta. (…) Noi am avut foarte multe lucruri în comun și foarte multe legături.

Eu n-am avut nicio relație până acum și am zis că dacă totuși o să am un bărbat în viața mea, vreau să fie primul și ultimul pe care eu o să îl iubesc, până în ultima secundă.

Prima dată, ce m-a cucerit la el, ce m-a atras foarte mult și m-a făcut să mă îndrăgostesc este felul în care se uita la mine. Era extraordinar, mă simțeam plină de viață, m-am simțit artistă. Mă face să cresc, să strălucesc, să vreau să cânt să compun, mă inspiră. E genul de bărbat, de iubit, pe care eu întotdeauna mi l-am dorit alături de mine”, a declarat Cleopatra Stratan.

Sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 27 nov. 2020, 13:52 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă