Claudia Pătrăşcanu, acuzaţii dure la adresa fostei soacre: „A dat foc la casa din Bolintin, copiii mei erau interior, dormeau”

08 02. 2024, 12:00

Claudia Pătrăşcanu a făcut acuzaţii dure la adresa fostei sale soacre în cadrul unui interviu recent. Artista spune că îşi doreşte să aibă parte de linişte însă nu se poate înţelege cu familia lui Gabi Bădălău.

În toamna anului 2022, Claudia Pătrășcanu și tatăl copiilor ei au divorţat oficial după 3 ani de scandaluri şi procese. Deşi mulţi ar fi crezut că lucrurile s-au liniştit odată cu semnarea actelor, adevărul este cu totul altul. Securea războiului nu a fost îngropată!

Claudia Pătrășcanu, acuzații dure la adresa fostei soacre

Într-un interviu pentru cancan.ro, artista a făcut mai multe acuzaţii dure, iar unele o au în prim plan chiar pe fosta soacră. Totodată, şatena spune că nu s-a lăsat niciodată intimidată de ameninţările pe care le-a primit pentru că întotdeauna îşi va apăra copiii.

„Din 2019 și până în prezent, trăiesc într-un zbucium continuu, cu aceleași persoane, bineînțeles, care fac orice să-mi deranjeze liniștea. Acea liniște pe care ei nu au cunoscut-o niciodată. Cinci ani pe sălile instituției DGASPC, unde i-am rugat să ia măsuri în multe privințe. Dar cei din județul Giurgiu se fac că nici nu primesc hârtiile celor din Constanța. Oare de ce?! Probabil, mulți oameni cred că s-a terminat zbuciumul, dar am încercat să-mi rezolv situațiile prin autorități. Mi-am dat seama, după cinci ani, că nu fac nimic, nu vin în sprijinul copiilor minori, nu sunt ajutați în niciun fel, încât să depășească momente ale vieții la o vârstă atât de mică.

În viață trebuie să răzbați singur, să te aperi singur și să îți faci dreptate singur. În țara noastră, unde legile le fac de multe ori cei cu bani mulți… Și îl citez pe Gabi Bădălău: ‘eu dau sute de mii de euro avocaților să-mi pot rezolva problemele!’ Nu prea ai ce să faci în situația mea, ca femeie, mamă care își crește copiii singură, decât să te rogi și să aștepți. Se vor găsi și oameni corecți la pupitrul instituțiilor, care nu vor fi încântați să distrugă vieți. Din păcate, mulți copii, tineri, rămân fără țeluri în viață, fără sprijin și dezorientați, din cauza legilor din țara noastră.

Eu, spre deosebire de alte mame, am avut puterea de a spune lucrurilor pe nume, unde amenințările sau presiunea nu m-au înfricoșat, și n-am permis să-mi fie luați copiii de lângă mine fără niciun motiv. Doar Dumnezeu are dreptul să decidă acest aspect, în rest, nimeni nu este în măsură să rupă copiii de lângă o mamă. N-au reușit să facă asta dintr-un singur motiv: că am luptat corect și cu iubire pentru copiii mei. Oare Dumnezeu nu a văzut asta?”, a mărturisit Claudia Pătrășcanu pentru Cancan.ro.

Artista spune că fosta soacră este vinovată pentru certurile dintre ea şi Bădălău

Acuzaţiile nu se opresc aici. Artista susţine că mama fostului ei soţ intervine constant în viața lor, iar din acest motiv apar mereu certuri între ea şi afacerist. Mai mult, tot ea ar fi fost cea care le-a distrus căsnicia.

„Tot ce se întâmplă între mine și Gabi este mâna acestei femei, care încă nu a reușit să taie cordonul ombilical de fiul său. O femeie care își bagă nasul în orice, care distruge vieți doar pentru că dânsa nu a trăit-o pe a ei în iubire și respect. Și atunci se ocupă să distrugă viața fiului, relația fiului cu copiii lui. Tot dânsa a dat cu pumnul în masă să ne dea afară din casă. Diferența face că eu nu mi-am părăsit niciodată copiii.

De câțiva ani tot o rog civilizat să nu le mai administreze medicamente copiilor, antibiotice și nurofen, fără prescripția medicală și nu înțelege. O face de fiecare dată când copiii merg la Bolintin, le spune să țină secret, să nu-mi spună, că nu mai primesc nimic, altfel, tatăl îi va părăsi de tot. Copiii îmi vin cu tot felul de stări de acolo și purtăm aceeași discuție în care o implor să nu le mai dea nimic fără voia mea”, a mai spus artista pentru sursa citată.

 

 

Sursă foto: social media