Cine sunt oamenii care o ajută din umbră pe Raluca Bădulescu: „M-au sprijinit emoțional și financiar”

Publicat: 12 dec. 2021, 16:33 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Raluca Bădulescu, jurata „Bravo, ai stil!”, a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru CIAO.RO, secrete de familie, a vorbit atât despre modă, branduri sau fake-uri, dar și despre filmările show-ului din care face parte, cât și despre ce relație are cu fiul ei. Și nu numai!

Raluca Bădulescu, jurata „Bravo, ai stil!”, despre relația cu părinții

Reporter: Ai o relație foarte apropiată cu părinții tăi, vorbești extrem de frumos despre tatăl tău. Au fost momente când ați avut puncte de vedere atât de diferite încât să nu vă vorbiți mai mult timp?

Raluca Bădulescu: Da, am o relație extrem de apropiată cu părinții mei și așa a fost toată viața. Tot ceea ce sunt eu azi le datorez părinților mei, și mai mult decât atât, pentru că în afară de faptul că m-au sprijinit emoțional, financiar, dacă am avut nevoie, sufletește, ei eu fost alături de mine, din toate punctele de vedere.

M-au înțeles, indiferent de situație, când am greșit mi-au explicat … nu s-au supărat pe mine niciodată și nu am avut perioade să nu fi vorbit, vreodată. Sunt părinții mei, prietenii mei și ne-au crescut, pe mine și sora mea, într-o atmosferă extraordinară, cu o educație extraordinară, și nu aș avea cuvinte să le mulțumesc vreodată pentru tot ce au făcut. Nu pot decât să sper să reușesc și eu, și noi, să fim părinți la fel de buni pentru Alex, așa cum au fost părinții mei pentru mine.

Reporter: Care a fost cel mai ciudat mod în care un bărbat a încercat să se dea la tine?

Raluca Bădulescu: Este o chestiune la care nu m-am gândit niciodată… Nu știu, cred că nu mi s-au întâmplat ciudățenii, n-aș putea să uit o chestie de genul ăsta. N-am nicio întâmplare ciudată de relatat.

Raluca Bădulescu: „Dragoste cu sila, nu se poate”

Reporter: Cum crezi că ar putea o femeie să țină un bărbat doar pentru ea?

Raluca Bădulescu: Este un subiect foarte larg și nu știu dacă poate fi discutat în câteva cuvinte. Răspunsul meu este „nu știu”, pentru că așa este (zâmbește – n.r.). Este vorba de un cumul de factori, depinde de bărbat, de femeie, de relația pe care o construiesc împreună, depinde de momentul vieții în care se află fiecare, pentru că pot să pornească împreună într-o relație perfectă și pe parcursul vieții sentimentele să se schimbe, să se schimbe dinamica cuplului. Sunt foarte multe lucruri care se pot discuta pe tema asta. Ce cred eu este că niciodată nu trebuie să ne răpim unul altuia libertatea și felul de a fi.

Nu cred că poți să pornești o relație cu ideea că eu acum am să-l țin lângă mine mereu … lucrurile trebuie să vină natural, sunt sigură, și cred că întotdeauna trebuie să facem tot ceea ce putem mai bun, să oferim tot ceea ce este mai bun din noi, și lucrurile vor decurge natural. Repet, să prețuim libertatea partenerului este foarte important, pentru că numai în felul ăsta vom avea o relație armonioasă. Altfel … știți vorba „dragoste cu sila, nu se poate”.

Raluca Bădulescu, jurata „Bravo, ai stil”: „Dacă alegi să porti fake-uri, te păcălești doar pe tine, nu pe ceilalți”

Reporter: Ai văzut în lumea bună prin care te învârți vedete de calibru care poartă fake-uri?

Raluca Bădulescu: Da, sunt foarte multe, fie că sunt ele persoane publice sau nu. Le vede foarte multă lume, nu numai eu. Dar fiecare cu viața lui, cu bucuria lui… nu vreau să nominalizez. Dacă alegi să porti fake-uri, te păcălești doar pe tine, nu pe ceilalți, pentru că unele se văd, altele pot trece drept real thing, dar te păcălești tu! A purta un lucru de brand este o stare de spirit, nu trebuie să fie o etalare a bogăției, că este greșit dacă pornim de la ideea asta.

Ne cumpărăm lucruri de brand pentru că asta ne face să ne simțim bine, ne dă o anumită stare, pentru că ne dorim, și nu pentru că trebuie să vadă ceilalți că le avem. Din start este o idee greșită dacă gândim așa. Să nu mai spun de faptul că designerii muncesc enorm, pentru că un produs autentic necesită foartă multă muncă. Dacă mă întrebați pe mine, a purta un fake înseamnă un fel de lipsă de respect de sine…

„La „Bravo, ai stil!” este toată viața mea”

Reporter: La Bravo ai stil, ai avut vreun moment tensionat sau o pățanie pe care nu poți să o uiți?

Raluca Bădulescu: Doamne, la „Bravo, ai stil!” este toată viața mea. Nu pot să spun decât că mi s-au întâmplat numai lucruri fantastice. Chiar și discuțiile în contradictoriu care s-au întâmplat cu concurentele nu se pot numi tensionate, ci ele sunt doar fapte desprinse din realitate, așa cum este și „Bravo, ai stil!”, un reality-show! De aici rezultă că tot ceea ce trăim zi de zi, s-a văzut pe micul ecran.

Anumite situații care s-au întâmplat între jurați și concurente s-au văzut, dar nu se pot traduce ca fiind momente tensionate, pentru că nimeni nu ține supărare, nimeni nu are de împărțit ceva, în mod real, cu nimeni. Cu toții învățăm unii de la alții, cu toții ne dezvoltăm împreună. În schimb, pot spune că momente fericite sunt în fiecare clipă.

Reporter: Care crezi că a fost cel mai bun sfat pe care i l-ai dat fiului tău?

Raluca Bădulescu: „Există câteva zone fashion pe care eu nu le stăpânesc foarte bine, cum ar fi zona sport”

Raluca Bădulescu: Mă gândesc tot timpul ce sfaturi am primit eu de la părinții mei, cât de mult m-au ajutat pe parcursul timpului… Nu cred că există un sfat suprem pe care pot să-l dau copilului meu. Consider că în fiecare moment al vieții noastre trebuie să fim alături de copiii nostri, pentru că eu chiar și la vârsta asta îi am pe părinții mei alături de mine, și chiar și acum accept și aștept sfaturile lor, adică eu nu cred că acesta este un proces care se termină vreodată.

Cred că cel mai bun sfat pe care pot să-l dau copilului meu, de altfel cred că e cel mai bun sfat pe care pot să-l dau, în general, este acela de a nu renunța la a fi tu, cu adevărat! Nu contează unde, cu cine, când, întotdeauna să-ți asculți vocea inimii, vocea rațiunii și să fii tu însuți. Să fii împăcat tu, cu tine, la sfârșitul zilei, că ai făcut ceea ce era mai bine, ceea ce era corect, ceea ce ți-ai dorit. Asta este cel mai important.

Fiul Ralucăi Bădulescu este la curent cu moda

Reporter: S-a întâmplat vreodată să te consilieze el în materie de haine?

Raluca Bădulescu: Nu s-a întâmplat până acum să mă consilieze copilul meu în materie de haine, dar sigur va veni și momentul ăla, pentru că există câteva zone fashion pe care eu nu le stăpânesc foarte bine, cum ar fi zona sport. Fiind o chestiune de care eu nu sunt prea pasionată, de foarte multe ori, s-a mai întâmplat să-l mai întreb pe fiul meu despre anumite ținute… El este la curent cu moda, îi place fenomenul fashion, adoră muzica, iar chestiunile astea se întrepătrund, pentru că, în general, artiștii sunt super fashionable, în special artiștii străini, cei din afară. Da, îl mai întreb pe copil, dacă eu nu sunt la curent cu anumite chestii, el sigur este. Dacă va veni și ziua în care el mă va consilia, din punct de vedere vestimentar, vreodată, o aștept, am să o accept și am să mă bucur.

Foto: PR KANAL D / Arhiva CIAO.RO

 

Publicat: 12 dec. 2021, 16:33 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă