Se cunoștea deja detaliul că Alex Bodi ar avea o relație cu Daria, după ce el și Bianca Drăgușanu s-au despărțit oficial. Bărbatul a povestit cum a fost primit în prima zi, acasă, după ce a fost scos din arest și plasat la domiciliu.
Alex Bodi a avut parte de o surpriză foarte frumoasă când a ajuns acasă, după ce oamenii legii l-au plasat în arest la domiciliu: acolo a fost așteptat de către iubita lui, Daria, dar și câțiva prieteni apropiați. Ba chiar a făcut sărbătorile alături de copiii lui.
”Prima zi când am venit acasă, iubita mea m-a aștepatat acasă, mi-a făcut o surpriză cu niște prieteni aproțiați, nu mă așteptam, a fost un șoc foarte plăcut. După două zile mi-am văzut fetița cea mică și pe parcurs, vorbind cu mama celei mari, mi-a adus fetița de sărbători și am făcut Crăciunul și Revelionul împreună. A fost și un mic incident cu cea mică, nu am mai văzut-o de zece zile, dar lucrurile se vor rezolva. Asta este cea mai mare durere a unui părinte, pentru mine, cel puțin, pentru că sunt persoane pe care nu le interesează, să nu-ți poți vedea copilul. Acum, pentru mine copiii sunt și cea mai mare durere și cea mai mare bucurie”, a mărturisit Alex Bodi.
”În primul rând, nu că nu m-aș fi așteptat ca Daria să fie atât de puternică, dar chiar mi-a dat dovadă de un caracter pozitiv. Mi-a dat putere, nu suntem roboți, toți ne hrănim cu sentimente, mereu îmi zicea că ea crede în mine, a fost pozitivă. Ea a ținut legătura cu ai mei, vorbeau, pentru că eu aveau voie la doar trei apeluri pe săptămână și nu puteam să sun pe toată lumea, cu partenerii de afaceri, a fost un sprijin”, a concluzionat Alex Bodi, arată Spynews.
Sursă foto: captură video Youtube