Klaus Iohannis este extrem de discret atunci când vine vorba de familia sa. Se știe că părinții săi s-au stabilit în Germania și că are o soră. Cu toate acestea, Klaus Iohannis a făcut dezvăluiri despre familia sa o singură dată, mai exact în cartea sa „Pas cu pas”.
Preşedintele României a dezvăluit ce profesii au avut părinţii săi înainte de pensionare, dar şi detalii despre sora sa. Krista are acum 57 de ani, fiind cu patru ani mai mică decât Klaus Iohannis. Conform informaţiilor apărute, sora lui Klaus Iohannis, Krista, locuieşte tot în Germania.
Părinţii lui Klaus Iohannis sunt Susanne şi Gustav Heinz Johannis. Aceştia au imigrat ca pensionari în anii de după Revoluţia din 1989 şi s-au stabilit în Germania, la Wurzburg. Susanne Iohannis a lucrat ca asistentă medicală, în timp ce tatăl actualului preşedinte al României a fost tehnician la o firmă din Sibiu.
„Părinţii mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, a scris Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a declarat cu ceva timp în urmă că familia sa este atestată în Cisnădie încă din secolul al XVI-lea, dar cu toate acestea atunci când tatăl său l-a înregistrat la naştere funcţionarul de la primărie a refuzat să îi scrie numele cu „J”, aşa cum a fost scris în familia sa de mai bine de cinci sute de ani.
”Aici a copilărit, a stat până a plecat la facultate, la Cluj. El e mai mic decât mine cu 9 ani, mai mult cu fratele meu era, fiind familie de saşi erau cu excursiile, la sfârşit de săptămână pleca împreună cu părinţii, luau rucsacul în spate şi mergeau la munte, cu bicicleta. Noi am crescut împreună aici şi nu ieşea cu nimic în evidenţă, nu era retras, noi locuiam jos, ei erau sus, am fost în jur de 30 de copii în curte. Mai era o familie de saşi în curte, cum s-ar zice, toate naţiile. Până a plecat de aici, a terminat liceul, s-a dus la facultate, la Cluj.
Părinţii au rămas aici până au plecat în Germania, în 1990. Mama era asistentă la Pediatrie, la Luther, tatăl lui lucra la IONCOOP, la Mierea, sus la Aeroport. Au venit anul trecut aici, s-au oprit la mine, au întrebat de copii. Cel puţin faţă de mine, nu s-au schimbat cu nimic. Şi cu domnul Iohannis, când ne mai întâlnim îmi spune: ”Servus Gelu, ce faci Gelu, familia, copiii?”. Ori de câte ori mă întâlnesc cu el, prin Centru, nu se observă nicio distanţă, cel puţin faţă de mine. E acelaşi om”, povesteşte Gelu Fuşle, unul dintre vecinii familiei Iohannis, scrie Adevărul.
„Prima dată mi-a plăcut de o fată când am fost în clasa a 4-a. Adevărata mea dragoste a venit mult mai târziu, este soţia mea Carmen. Ne-am cunoscut într-o excursie, într-o vacanţă cu prietenii de liceu”, declara Klaus Iohannis într-un interviu în urmă cu ceva vreme.
Sursa foto: Facebook, Arhiva Ciao