Cine este, de fapt, Cristina Șișcanu. Ce făcea soția lui Mădălin Ionescu, înainte de căsătorie

Publicat: 26 mai 2021, 13:35 Autor: Elena Vedete

Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu trăiesc de câțiva ani o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au împreună o fetiță pe care o cresc împreună cu multă dragoste.

Mădălin Ionescu mai are doi copii din prima căsătorie, pe Ștefania și pe Filip, acesta fiind diagnosticat, din păcate cu o boală gravă.

Însă, inainte de a deveni soția lui Mădplin Ionescu și mamă, Cristina Șișcanu avea o altfel de viață. Frumoasa șatenă și-a început cariera în televiziune ca reporter la emisiunea Acces Direct.

Soția lui Mădălin Ionescu a povestit în cadrul unui interviu, faptul că a avut parte de o experiență neplăcută în timpul unui reportaj. În anul 2009, celebra Madonna a venit în România pentru a susține un concert. Cristina Șișcanu a mers la hotelul la care era cazată artista pentru a face un reportaj cu bucătarii cântăreței, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată.

”Eu mi-amintesc că am trecut printr-un moment de teamă pe vremea când eram reporter. Am luat o cameră ascunsă şi am mers să fac un reportaj cu bucătarii Madonnei, la vizita Madonnei în România. Am mers la Parcul Izvor. Acolo se făceau pregătirile pentru concert şi unde fusese instalată şi bucătăria pentru Madonna. Se spunea că artista mănâncă doar anumite lucruri şi a venit cu bucătarii ei. Apropo, tot la Acces Direct lucram pe vremea aceea. Cu camera ascunsă, am reuşit să intru în discuţie cu bucătarii, a fost foarte tare pentru că la început au fost foarte drăguţi, au început să-mi povestească ce meniu îi pregătesc Madonnei pentru ziua respectivă. Îi pregăteau homar, mi-au adus şi mie un homar. Eu eram însoţită de un coleg de la Acces Direct, tot un reporter, dar şi el era foarte fricos”, a povestit Cristina Șișcanu pentru pentru okmagazine.ro.

Cristina Șișcanu: ”M-am speriat şi am rupt-o la fugă

Mai mult decât atât, Cristina Șișcanu a explicat faptul că bucătarii au început să îi facă avansuri. În plus, colegului său i-au cerut substanțe interzise și băutură. În acel moment, cei doi au fugit de teamă să nu li se întâmple ceva.

”Au fost foarte drăguţi. Dar apoi au început să se poarte destul de urât. Colegului meu i-au cerut droguri, iar mie au început să-mi facă diverse avansuri. În acel moment m-am speriat şi am rupt-o la fugă, aveam maşina parcată destul de departe, am alergat de mama focului. Bucătarii nu a venit după noi, dar pe moment ne-a fost frică, pentru că deveniseră destul de insistenţi. Când i-au cerut colegului meu ”droguri şi bere” şi mie au început să-mi facă avansuri, atunci chiar mi s-a făcut teamă”, a mai spus vedeta.

Cine este Cristina Șișcanu

Originară din Moldova, Cristina Șișcanu este în showbizul românesc de peste zece ani, remarcându-se prima dată ca reporter de televiziune, iar mai apoi ca soția lui Mădălin Ionescu, pe care l-a cunoscut în perioada în care acesta prezenta ‘Acces Direct’, iar ea era reporter la aceeași emisiune.

Deși începuturile poveștii lor de iubire au fost anevoioase și presărate cu scandal (ea fiind cuplată la acea vreme cu afaceristul George Papari), cei doi și-au unit destinele în urmă cu aproape nouă ani și au împreună o fetiță de aproape trei ani, Petra. În același timp, Cristina Șișcanu are o relația extraordinară cu copiii lui Mădălin din căsnicia anterioară, Filip și Ștefania.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 26 mai 2021, 13:35 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă