Chirurgii vor folosi Apple Watch pentru a monitoriza pacienţii. La ce ii va ajuta

Publicat: 16 oct. 2018, 14:05 Autor: Echipa Ciao.ro Life

Vesti noi pentru bolnavii care s-au saturat de stat in spitale, la controale!

Chirurgii vor folosi Apple Watch pentru a monitoriza pacienţii. Până la 10.000 de americani care urmează să fie operaţi pentru implantarea unor proteze la şold sau genunchi vor putea să transmită chirurgilor date de bază referitoare la starea lor de sănătate direct de pe dispozitivele Apple Watch, cu ajutorul unei noi aplicaţii care este testată de firma Zimmer Biomet, specializată în proteze, transmite Reuters.

Patru spitale şi peste 12 alte centre medicale din state precum Massachusetts, California, Colorado şi Michigan vor primi informaţii precum ritmul cardiac, paşii parcurşi şi orele petrecute în poziţie verticală, de la pacienţii care aşteaptă sau se recuperează după o operaţie de protezare a şoldului sau genunchiului.

Chirurgii vor folosi Apple Watch pentru a monitoriza pacienţii

Chirurgii vor folosi Apple Watch pentru a monitoriza pacienţii. La ce ii va ajutaUn studiu multianual realizat în colaborare cu Apple va permite medicilor şi echipelor lor să afle în ce măsură pacienţii respectă fizioterapia prescrisă sau tratamentele înainte de operaţie sau în perioada de recuperare.

Peste un milion de operaţii de înlocuire a genunchiului sau şoldului au loc anual în Statele Unite, fiind cele mai frecvente operaţii la care sunt supuşi americanii.

Chirurgii vor folosi Apple Watch pentru a monitoriza pacienţii. La ce ii va ajutaApple a lucrat la noi iniţiative în domeniul sănătăţii, iar luna trecută a anunţat lansarea Apple Watch serie 4, care poate detecta probleme cardiace, poziţionându-l ca un dispozitiv de sănătate mai complex.

Chirurgii vor folosi Apple Watch pentru a monitoriza pacienţii. La ce ii va ajuta

Publicat: 16 oct. 2018, 14:05 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă