Cel mai greu moment din viața Ioanei Ginghină: „Mi-a fost greu să înţeleg de ce mi se întâmplă mie asta”. Detalii incredibile din viaţa actriţei

Publicat: 21 apr. 2020, 12:40 Autor: Hermina Hagianu Vedete

În urmă cu 13 ani, actrița Ioana Ginghină a avut parte de un moment foarte greu. Vedeta a pierdut o sarcină, iar acel episod dificil a marcat-o pe viaţă.

În 2007, Ioana Ginghină trecea prin cea mai grea perioadă a vieţii sale. Însărcinată în cinci luni, vedeta a fost nevoită să renunţe la copil, pentru că avea malformaţii foarte grave. Sarcina era una avansată, aşa că nu putea face avort. La acea vreme, medicii i-au provocat naşterea, moment care a traumzatizat-o pe viaţă pe frumoasa actriţă.

„Mi-a fost greu când am pierdut prima sarcină. Mi-a fost greu să înţeleg de ce mi se întâmplă mie asta”, a declarat Ioana Ginghină.

„Nu pot spune că nu am avut stări de anxietate, în diferite momente ale vieţii, însă nu de depresie”, a spus vedeta.

Trăirile care i-au marcat viaţa Ioanei Ginghină

„La 20 de ani, credeam că ştiu exact cum stau lucrurile şi de ce am nevoie, dar nu a fost aşa. Am trecut printr-o serie lungă de suferinţe şi frustrări, dar nu a fost în zadar. La 30 de ani, îmi întemeiam o familie. Am devenit mamă şi soţie, am început un alt drum. A fost o vârstă magică pentru mine. Acum, la 40, simt că am crescut, că m-am maturizat şi că mă apropii de femeia în care vreau să mă transform”, a declarat artista în urmă cu ceva timp.

„Nu ştiu exact. La 30 de ani nu am simţit nimic. Eram în plină ascensiune, îmi clădeam familia, eram foarte bine. Acum, la 40 de ani, mi-a fost mai greu. Copilul meu creşte şi nu mai are nevoie atât de mare de mine, eu simt că am trecut în a doua parte a vieţii şi pot spune că nu mi-a fost uşor. Încă mă gândesc la ce înseamnă viaţa şi mă sperie puţin bătrâneţea, dar nu ca şi aspect fizic, doar ca neputinţă”, a mai explicat vedeta legat de așa-zisele crize ale vârstei de 30 și 40 de ani.

Publicat: 21 apr. 2020, 12:40 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă