Ieri, Președintele României Klaus Iohannis a anunțat printr-o declarație publică că anul școlar 2020-2021 va începe cu data de 14 septembrie în condiții normale. Însă, acesta susține că există trei scenarii la care trebuie să ne supunem.
Potrivit declarațiilor Președintelui, cele trei scenarii sunt: Scenariul verde, scenariul galben și scenariul roșu.
– Scenariul VERDE înseamnă că în localitatea respectivă este mai puțin de o persoană infectată cu Covid-19, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori. ”Toți elevii merg la școală, se țin cursuri normale”
– Senariul GALBEN – 1-3 persoane infectate, în medie, în ultimele 14 zile, la mia de locuitori: ”O parte din activități se țin în școală și o parte în online. Grădinițele și primarul merg la școală, clasele ce se pregătesc de examene merg la școală, iar celelalte clase trebuie să facă loc de distanțare”
– Scenariu ROȘU – mai mult de 3 cazuri, în medie, în ultimele zile. ”Școala se închide de tot, se învață doar online”
Ministrul Educației, Monica Anisie, susține faptul că se dorește un învățământ de calitate, dar și siguranță pentru elevi și profesori, luându-se decizia descentralizării. Fiecare consiliu de administrație al unității de învățământ stabilește care este scenariul. Decizia este transmisă, apoi, către inspectoratele școlare.
“Ceea ce este foarte clar la acest moment este că începem şcoala şi este foarte important pentru că ne dorim un învăţământ de calitate, dar, în acelaşi timp, ne dorim ca toţi elevii şi profesorii să fie în siguranţă la şcoală. Prin urmare, este important să luăm în calcul mai multe scenarii având în vedere şi situaţia epidemiologică din fiecare localitate. De fapt, vorbim despre scenariul 1, în care în localitate nu există un număr mare de îmbolnăviri; scenariul 2 în care există, dar putem să desfăşurăm activităţile în unităţi de învăţământ, iar dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se ia decizia ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online”, a spus Anisie, potrivit stirileprotv.ro.
“Unitatea de învăţământ ştie cel mai bine care este situaţia şi din punct de vedere al infrastructurii, dar şi din punct de vedere al îmbolnăvirilor. De aceea, s-a luat decizia descentralizării. Prin urmare, în cadrul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ se stabileşte care este scenariul, după care se va transmite către inspectoratele şcolare, care împreună cu direcţia de sănătate publică analizează situaţia şi din punct de vedere epidemiologic, dar şi din punct de vedere a ceea ce şcoala a decis în consiliul de administraţie. Şi împreună, în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, vor lua decizia suspendării cursurilor”, a mai declarat Monica Anisie.