Ce spune Daria Radionova despre bătăile primite de Bianca Drăgușanu: „Poate e ceva greșit cu ea”

Publicat: 15 feb. 2021, 15:56 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Daria Radionova a făcut declarații incredibile despre bătăile pe care Bianca Drăgușanu le-a primit de la Alex Bodi. Totodată, rusoaica explică faptul că blondina încearcă să o provoace, însă încearcă să ignore aceste lucruri și să își vadă în continuare de relația care o face fericită.

În urmă cu câteva zoile, Bianca Drăgușanu a făcut declarații șocante despre fostul său partener. Blondina a recunoscut faptul că Alex Bodi a bătut-o de nenumărate ori, iar dovadă stau imaginile pe care aceasta le-a publicat pe rețelele de socializare.

După aceste declarații, Daria a dorit să intervină pentru a-și apăra partenerul. Actuala iubită a afaceristului a explicat faptul că multe dintre lucrurile pe care Bianca le-a spus sunt minciuni, iar cu ea Bodi nu s-a comportat niciodată într-un mod violent sau agresiv. Mai mult decât atât, tânăra crede că Bianca are partea sa de vină în tot acest scandal.

„De ce mi-ar fi frică de el? Nu a fost niciodată agresiv cu mine şi nu mi-a arătat niciodată vreun semn de violenţă. Eu cred că este vorba şi despre ea. Dacă a fost bătută înainte, poate este ceva greşit cu ea, nu cu bărbatul care a bătut-o. Ea a vorbit urât despre el, a spus foarte multe minciuni”, a declarat Daria Radionova, în exclusivitate pentru Antena Stars.

”Ei au vorbit de două ori, iar eu am fost lângă el”

În continuare, Daria Radionova a subliniat că relația ei merge foarte bine. Rusoaica este de părere că Bianca încearcă pur si simplu să o atace prin declarațiile pe care le face, însă acest lucru nu îi face rău.

Mai mult, aceasta a mărturisit faptul că știe că cei doi au vorbit, ba mai mult ea ar fi fost cea care l-a încurajat pe afacerist să facă acest lucru.

„Deci, cine se ascunde ca un şoricel? Absolut totul merge înainte şi chiar eu am vrut ca el să vorbească cu ea. Deci nu trebuie să întoarcă povestea în favoarea ei. Ei au vorbit de două ori, iar eu am fost lângă el. De asemenea, au fost foarte multe minciuni publicate recent şi sper ca oamenii să nu creadă în ele. La fel cum am mai spus, realitatea este foarte diferită faţă de ce vezi în presă. Să fiu sinceră, nu vreau să vorbesc prea mult despre acest subiect şi o să încerc să ignor toate provocările”a continuat Daria Radionova.

Cum a petrecut Daria, Ziua Îndrăgostiților

Pe final, frumoasa blondină a povestit cum a surprins-o iubitul său seara trecută.

„Am petrecut împreună un Valentine’ s Day foarte drăguţ. L-am surprins cu o seară romantică şi cu un cadou. De asemenea, şi el mi-a pregătit o surpriză drăguţă. Mi-a oferit un inel frumos. L-am schimbat pe celălalt pentru că au fost foarte multe discuţii şi lucruri negative în jurul lui. Aşa că el a decis să îl schimbe cu unul mai bun, care să ne aducă amintiri frumoase şi noroc”, a mai transmis iubita lui Alex Bodi.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 15 feb. 2021, 15:56 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă