Inna este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, dar şi de peste hotare. În prezent, artista se numără printre artiștii de top din întreaga lume și are un succes răsunător pe plan profesional. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu cum a ajuns artista în lumina reflectoarelor, dar şi ce meserie şi-ar fi dorit, de fapt, să aibă.
Inna a făcut dezvăluiri neștiute despre viața sa. Iubita lui Deliric a vorbit despre debutul ei în industria muzicală și despre faptul că și-a dorit să aibă o altă profesie, chiar dacă la acel moment visul ei era să cânte pe cele mai mari scene.
Inna a mărturisit că nu a îndrăznit niciodată să viseze atât de sus, dar iată că a ajuns astăzi să fie cunoscută și apreciată la nivel internațional. Vedeta susține că familia ei a fost cea care a sprijinit-o necondiționat în alegerile sale și a îndrumat-o să își urmeze visul.
„Nu aș fi crezut vreodată că voi ajunge aici, pentru că, recunosc, nu am îndrăznit să visez atât de sus: că voi avea piese cunoscute la nivel internațional, că voi ajunge pe scene din atâtea colțuri ale lumii, că voi avea colaborări cu artiști de top cunoscuți atât din România, cât și internațional, că voi fi semnată la case de discuri precum Atlantic Records sau ROC Nation (casa de discuri a lui Jay-Z).
Ce a fost esențial pe acest drum al meu e că i-am avut mereu alături de mine pe Lucian și echipa mea de la Global Records, oameni pasionați, ambițioși, muncitori, visători și convinși că nu există limite atunci când iubești ceea ce faci.
Familia mea a fost întotdeauna sprijin necondiționat în tot ceea ce mi-am dorit să fac, au avut încredere în mine și mi-au susținut visurile. Și, bineînțeles, Lucian, managerul meu, cel care m-a făcut să mă autodepășesc și să visez tot mai măreț. Alături de el și de echipa de la Global Records, casa mea de discuri și echipa mea, construim în fiecare zi și nu ne oprim”, a declarat Inna pentru Viva.ro.
Dacă vorbim despre debutul ei în carieră, se pare că Inna a moștenit talentul de la mama și bunica ei. Artista cânta în corul bisericii, iar ulterior a decis că ar fi bine să urmeze lecții de canto. Apoi a început să meargă la evenimente, însă lucrurile nu mergeau așa cum și-ar fi dorit, lucru care o făcuse aproape să renunțe la visul ei de a fi pe scenă.
„Am crescut cu muzică în casă, mama era cântăreață de muzică populară, la fel și bunica mea, cântam în corul bisericii. Și pentru că părinții au văzut că mă atrage muzica, au decis că ar fi bine să iau lecții de canto.
Apoi, am început să merg la festivaluri și concursuri și, pentru că lucrurile nu mergeau chiar cum mă așteptam, aproape că nu mă mai vedeam pe scenă, deși acesta era visul suprem. Atunci nu știam exact care era altă opțiune pentru mine, acum știu că mi-ar fi plăcut să fiu fotograf sau hairstilist”, a mai mărturisit artista pentru sursa citată.
Sursă foto: social media