Ce gest nobil a făcut iubita lui Selly! Câți bani a scos celebrul vlogger cu filmul “Tabăra”!

Publicat: 12 ian. 2022, 15:34 Autor: Dora Bazavan Vedete

Smaranda Știrbu, iubita lui Selly din filmul „Tabăra”, și-a donat banii primiți pentru rolul său unei cauze nobile.

La doar 20 de ani, Smaranda Știrbu este studentă în anul ÎI la Facultatea de Medicină Carol Davila din București. Are o relație cu Selly de mai bine de trei ani, iar lumea o cunoaște acum datorită rolului ei din filmul pentru copii și adolescenți: „Tabăra”.

Pentru că se pregătește să devină medic, Smaranda a ales să își doneze remunerația sa pentru rolul din filmul „Tabăra”Fundației filantropice Metropolis, patronată de Codin Maticiuc, fundație care se ocupă de ceva vreme de renovarea spitalelor publice din bani privați.

“Sunt mândră că reușesc să susțin așa cum pot cauza lui Codin și îi încurajez pe toți cei care vor și pot să doneze la *8845. Eu nu sunt actriță, nici influencer, ci mă pregătesc să devin medic și pot să vă spun că sistemul medical din România are nevoie de o reformă, are nevoie de aparatură performantă și are nevoie să le ofere pacienților tratamente la standarde europene.

Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a juca într-un film, pentru prima dată în viața mea. A fost o experiență uimitoare, echipa a muncit foarte mult să realizeze acest film, o producție care a intrat pe primul loc în Box Office-ul românesc, iar eu mă bucur că pot dona banii câștigați de mine din acest proiect, cauzei lui Codin Maticiuc de a renova Spitalul Fundeni, din bani privați” , spune Smaranda.

Filmul „Tabăra”  a devenit un succes la box office, cu încasări de 1.823.551 Ron.Conform datelor, pelicula românească a avut, după primul weekend de la lansare, 65.000 spectatori în cinematograf, ajungând pe primul loc în Box Office-ul românesc, weekendul trecut. Pelicula îi are în distribuție, printre alții, pe Bromania (Matei Dima), Dorian Popa, Frații Munteanu, Angel Popescu, Gami, Dia și Mădălin, Selly și iubita lui, Smaranda Știrbu.

 „Tabăra”, cel mai vizionat film românesc în 2021

Filmele românești sunt în continuare pe lista preferințelor publicului, iar „Tabăra”, cel mai nou proiect semnat Selly, a înregistrat cifre record în doar câteva zile de la lansarea oficială, devenind astfel cel mai vizionat film românesc din 2021.

LINK Trailer Oficial: https://www.youtube.com/watch?v=eznxNsHwdeI

Filmul „Tabăra”, care a avut premiera în cinematografe pe 31 decembrie, adevenit oficial cel mai vizionat film românesc, lansat în 2021, cu, momentan, 117.000 de intrări în cinemauri, la nici două săptămani de la lansarea lui oficială.

„Tabăra” este un film românesc independent, produs de „Viva la Vidra Productions” și „Selly Media Network”, care spune povestea unor tineri ce ajung într-o tabără specială, unde sunt învățați să scape de dependența de tehnologie, de la telefoane mobile și tablete, la dependența de rețelele de socializare.

Vreau să le mulțumesc celor care au mers la cinema și au dat o șansă producției „Tabăra”. Mă bucur că în această perioadă de pandemie, în condițiile de 50 la sută capacitate în cinematografe, comunitatea noastră a vrut să vadă filmul. Mulțumesc fiecărui spectator în parte și sper că le-a plăcut „Tabăra”  cel puțin cât ne-a plăcut nouă să-l facem”, spune Selly.

Publicat: 12 ian. 2022, 15:34 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă