INTERVIU & FOTO EXCLUSIV | Diana Dumitrescu, între evenimente și viața de familie! Cât de mare este băiețelul ei, Carol

Publicat: 02 sept. 2022, 19:31 Autor: Dora Bazavan Vedete

Cât de mare și frumos este băiețelul Dianei Dumitrescu. Frumoasa actriță Diana Dumitrescu a avut zile pline de vară în care a îmbinat utilul cu plăcutul. Vedeta se împarte între evenimente și viața de familie.

Zilele trecute, Diana Dumitrescu, care a interpretat cu succes rolul din telenovela “Regina”, făcând atunci deliciul publicului, a fost într-o vacanță cu familia pe litoralul românesc. Și pentru că s-a nimerit să prezinte acolo un eveniment cultural în Piața Ovidiu, ArtFest Constanța, și-a rupt puțin din timpul petrecut alături de soțul și fiul ei. Astfel, ea a urcat pe scenă și a-și face datoria.

Cum se pregătește Diana Dumitrescu înainte de evenimentele pe care urmează să le prezinte. Ce ritual are vedeta și mămica unui superb băiețel de 3 ani, am aflat chiar de la tânăra actriță.

„De obicei, când am un eveniment (prezint, spectacol sau filmez) îmi place să stau singură liniștită. Să îmi încarc bateriile, să îmi fac o baie lungă relaxantă. Ascult o muzică care să mă ducă spre starea de care am nevoie pentru evenimentul respectiv. De data această, pentru evenimentul ArtFest 2022 din Piața Ovidiu. A fost puțin diferit, pentru că am îmbinat plăcutul cu utilul, eram în vacanță cu familia. Așa că zilele dinaintea evenimentului, le-am petrecut la plajă alături de familie și jucându-mă în nisip cu Carol. A fost ceva mai obositor ce-i drept, dar foarte frumos, mai ales că a fost și el prezent la eveniment. Și a fost prima dată când m-a văzut live pe scenă. S-a emoționat foarte tare, moment în care m-am fâstâcit și eu puțin, pentru că eram cu ochii pe el. Ceva ce nu voi uita niciodată!”, a povestit Diana Dumitrescu.

Diana Dumitrescu se împarte între familie și evenimente

Cât de mare și frumos este băiețelul Dianei Dumitrescu. Ce amintiri îi trezesc vedetei evenimentele culturale precum ArtFest Constanța 2022 în care a fost și un minunat spectacol de balet „Alice în țara minunilor”. Și cum s-a încărcat pe scenă Diana Dumitrescu, gazda evenimentului?

„Au fost niște seri minunate! Am auzit o muzică superbă, interpretată de artiști desăvârsiți, muzică care nu are cum să nu te transpună în trecut. Să îți lase imaginația să zboare și pur și simplu să te bucuri. Crede-mă, m-am bucurat enorm că oamenii au venit într-un număr atât de mare. Iar ropotele de aplauze nu au încetat pentru minunații artiști. Iar spectacolul „Alice în țara minunilor”, deși, recunosc, nu am fost niciodată o fană a poveștii. Sunt mai mult o „Cenușăreasă type of girl” , m-a încântat enorm. Muzică, lumini, iar corpul de balet, absolut excepțional! A fost un spectacol sublim atât pentru cei mari cât și pentru cei mici!”, a mai adăugat Diana Dumitrescu. Ea spune căstfel de evenimente culturale o încarcă pozitiv și cu ocazia cărora descoperă lucruri noi.

Cât de mare și frumos este băiețelul Dianei Dumitrescu

“Îmi place că astfel cunosc noi artiști, pe care nu i-am ascultat și astfel, descopăr câte lucruri minunate fac românii. Și ce artiști talentați și frumoși are România, în plus, emoțiile scenei mă fac să trăiesc, să vibrez. Este ceva ce îmi place la nebunie!”, spune frumoasa actriță care are o afinititate aparte pentru muzica clasică.

“Da, îmi place foarte mult. Mama ne-a inoculat această iubire pentru muzica clasică. Mai întâi l-am cunoscut pe Vivaldi, apoi restul. Doar că na, copii fiind, nu îi dădeam prea mare atenție. Îmi place muzica clasică, ascult, doar că nu mă pot declara o cunoscătoare în adevăratul sens al cuvântului. Dar ascult, îi pun și lui Carol la pick-up, sunt momente foarte liniștitoare și plăcute!”, a mai adăugat vedeta.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Diana Dumitrescu (@dianaidumitrescu)

Cum își petrece timpul alături de Carol, băiețelul ei

Diana Dumitrescu este o mămică activă și se implică din plin în activitățile pe care le face cu băiețelul său de 3 ani, Carol.

“Suntem în perioada în care vrea să-i citesc cărți despre animalele marine, este absolut fascinat. Și mai nou vrea povești cu lupi. Principalele atracții sunt tractoarele și mașinile. Sincer, cred că avem toate mașinile din lume în casă. De la cele mai mici până la cele extrem de mari. Alin zice mereu: casa e terenul de joacă al lui Carol și pe noi ne tolerează pe lângă el.  Dar, avem tot felul de jocuri pe care le facem împreună, ne jucăm cu nisip, cu apă, pictăm împreună, are propriul lui șevalet/ Și un mare perete pe care îl pictează. Îmi doresc să aibă o copilărie minunată, cu aventuri multe și multă, multă iubire. Domeniile are timp să și le aleagă singur mai târziu! Pentru el, îmi doresc să devină OM! Atât! E un actor înnăscut. Numai cum îi tâșnesc lacrimile când nu obține ce vrea poate spune asta despre el. Cu toate acestea, nu cred că actoria este drumul lui, dar vom mai vedea!!!”, a povestit Diana Dumitrescu pentru Ciao.ro.

Ce fel de mămică este Diana Dumitrescu

Și pentru că am vrut să aflăm ce fel de mămică este Diana Dumitrecu, actrița ne-a lămurit și în privința acestui aspect!

„Hmmm…sincer, îmi este foarte greu să răspund la această întrebare. Pentru că nu m-am analizat în această postură și nici nu vreau să o fac. Sunt sigură că aș avea numai reproșuri la adresa mea. Dar îmi place să cred că fac o treaba destul de bună, pentru că dacă știu sigur ceva este că un copil are nevoie doar de iubire. Multă iubire! Iar eu și Alin îi oferim asta din plin!!!”, a mai completat Diana.

Este adepta tratamentelor faciale

Cum se întreține Diana Dumitrescu? „Tocmai m-am întors dintr-o vacanță mai lungă așa, ca să constat că m-am îngrășat puțin, dar nu extrem demult. Sunt chiar bucuroasă că sunt cât de cât pe linia de plutire, așa că următorul pas ar fi să mă apuc de sală. Sper să găsesc și voința pentru acest lucru. Cât despre beauty, am încercat foarte multe tratamente faciale, atât acasă cât și în difeite clinici. Iubesc anumite produse de care nu mă mai despart și urmează acum, după ce m-am expus la soare să îmi fac un tratament facial. Și sunt sigură că tenul meu va fi din ce în ce mai sănătos frumos și luminos!”, ne-a mai spus în încheiere „Regina” din telenovele.

Publicat: 02 sept. 2022, 19:31 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×