Diana Dumitrescu: “Nu mă așteptam să rămân însărcinată pe cale naturală”

Publicat: 12 Dec. 2019, 21:59 Vedete

Diana Dumitrescu a devenit mămica unui băiețel, în urmă cu câteva luni, iar de atunci viața ei s-a schimbat radical!

Actrița a oferit un interviu exclusiv pentru CIAO.RO în care a vorbit despre rolul de mamă, sarcină și poftele ei de “călătorie”, despre actorie, depresiile postnatale, dar și despre cum și ce a învățat ea după divorțul de fostul ei soț.

Viața ei s-a schimbat radical, acum se simte împlinită în adevăratul sens al cuvântului – de când trăiește o frumoasă poveste de dragoste lângă Alin și de când a venit pe lume primul lor copil – și a “uitat” de momentele grele, durerile sau suferințele prin care a trecut la un moment dat. De asemenea, actrița ne-a dezvăluit și cum a reușit să slăbească atât de mult după numai câteva luni de când a născut.

 Diana Dumitrescu: „Viața cu un copil nu este deloc ușoară”

Reporter: Ce faci, Diana? Cum este viața ta de când ești mămică? Cum arată o zi din viața ta?

Diana Dumitrescu: Carol este cel mai frumos lucru care mi s-a întamplat, însă viața cu un copil nu este deloc ușoară. Totul se complică, dar satisfacția pe care o ai când îți ții copilul în brațe șterge tot. Am zile mai liniștite și zile mai agitate, în funcție de câtă treabă am…

Reporter: Poți spune că acum esti împlinită în adevăratul sens al cuvântului?

Diana Dumitrescu: Da! Chiar da!!

Reporter: Cum te descurci în rolul de mamă? Ce ajutor ai? Cum sunt împarțite treburile în casă, acum? Tăticul cu ce te ajută?

Diana Dumitrescu: „In sarcină, singurele pofte au fost de călătorie și Alin mi le-a satisfăcut din plin!”

Diana Dumitrescu: Învăț pas cu pas împreună cu el. O am pe mama lânga mine și ea ne ajută și ne învață pe amândoi, pe mine și pe Alin, foarte multe lucruri ce țin de creșterea copilului. Treburile casei sunt împarțite la fel ca înainte. Eu și Alin ne înțelegem foarte bine la lucrurile casnice. Nu au fost niciodată o problemă pentru noi.

Reporter: Cum a fost sarcina ta? Ca s-au scris destul de multe in presă… A fost grea, a fost ușoară? Te-ai confruntat cu stări de rău, greață, pofte multe? L-ai chinuit pe tătic trimițându-l la 3 dimineața la cumpărături… ca să-ți satisfacă poftele?

Diana Dumitrescu: Am avut o sarcină ușoară, fără grețuri sau pofte sau altfel de probleme. Singurele pofte au fost de călătorie și Alin mi le-a satisfăcut din plin!

Reporter: Câte kilograme ai luat pe parcursul sarcinii și câte ai slăbit acum? Ai urmat vreo dietă? Până la ce greutate vrei să ajungi?

Diana Dumitrescu a slăbit 12 kilograme

Diana Dumitrescu: Am luat 17 kilograme și mai am de dat jos vreo 5 să ajung la kilogramele pe care le aveam când am rămas însărcinată. Dar aș vrea să ajung până la 55 kilograme … mai am, dar o iau ușor. Nu mă grăbesc. Totuși, abia am născut și nu sunt genul de femeie care să-și pună sănătatea în pericol doar pentru a arăta bine!

Reporter: Cum sunt nopțile tale acum… de când ești mamă? Dormi? Bebelușul te lasă să dormi? Chiar, cum îl adormi? Îi cânți sau legănat?

Diana Dumitrescu: Cred că sunt la fel ca în fiecare casă în care este un bebeluș. E o liniște permanentă înconjurată de o grijă la fel, permanentă, care a apărut în momentul în care am născut și cum am aflat de la celelalte mămici, nu va dispărea niciodată.

Reporter: Ce părere ai despre alăptarea în public? Părerile sunt împărțite… ție ți s-a întâmplat să alăptezi în public?

Diana Dumitrescu: Nu. Am ales să nu fac acest lucru. Mie mi se pare un lucru intim și sensibil care ține de căldura căminului, nu mi se pare ceva pentru ochii publicului.

Diana Dumitrescu, din nou pe scena teatrului

Reporter: Multe dintre femei intră în depresii postnatale dupa naștere… tu te-ai confruntat cu asta sau te confrunți? Crezi ca este important să apelezi la un specialist în asemenea cazuri sau crezi că fiecare are puterea să iasă singur din această depresie?

Diana Dumitrescu: Nu am avut depresie postnatală, Doamne Ajută. Dar, da, cred că femeile care se confruntă cu așa ceva ar trebui să caute sprijin, pentru binele lor și al copilului lor.

Reporter: Ce ne poți spune despre botez? Cum a fost momentul scăldatului în cristelniță? Te intreb pentru că sunt multe mămici care refuză scăldarea copilului cu capul… sau cele care acceptă… stau cu sufletul la gură

Diana Dumitrescu: Botezul a avut loc în ziua în care Carol a împlinit 2 luni. A fost o slujbă foarte frumoasă, la Biserica din Săbăreni. Nu am avut acestă problemă cu scăldatul în cristelniță, pentru că am avut mare încredere în preot. Am avut o petrecere restrânsă alături de familii și prieteni.

Reporter: Ce se întamplă cu proiectele în care erai implicată? Teatru, blog… și toate celelalte proiecte ale tale? Te-ai decis cât timp vrei să iei pauză să te ocupi de copil?

Diana Dumitrescu: De teatru m-am reapucat la sfarșitul lui noiembrie, am avut deja primul spectacol “O noapte furtunosă” la Teatrul EXCELSIOR, pe social media am ceva proiecte, iar pe blog va trebui să mă apuc să scriu….dar vezi și tu cât a durat să îți răspund la câteva întrebări pentru acest interviu. Sper ca măcar la anul să mă reapuc…am multe mesaje pe care le primesc în care sunt întrebată când mă reapuc de blog….

Diana Dumitrescu: „Nu mă așteptam să rămân însărcinată pe cale naturală”

Reporter: Cum era omul Diana Dumitrescu înainte de a deveni mamă și cum este omul Diana Dumitrescu acum?

Diana Dumitrescu: Cred că eram poate ceva mai iresponsabilă. Odată cu venirea lui Carol a apărut această responsabilitate și grijă permanentă. Încă sunt în perioada de tranziție, în care mă obisnuieșc cu existența lui. De multe ori mă trezesc spunându-mi: Doamne, e al meu. Nu îmi vine să cred. Cum voi fi?! Nu știu. O să descopăr alături de el.

Reporter: Apropo, ai rămas însărcinată când te așteptai mai puțin sau îți doreai asta de multă vreme și încercai să rămâi gravidă?

Diana Dumitrescu: Încercam…dar nu mă mai așteptam să rămân pe cale naturală. Dar, Dumnezeu e mare, și a făcut o minune.

Reporter: Îmi amintesc că la un moment dat… te săturasei deja de întrebările “când te măriți?”, “când faci un copil?”… acum, ce te mai întreabă curioșii?

Diana Dumitrescu: Nu prea mă mai întreabă pentru că nu îi las. (râde – n.r.)

Diana Dumitrescu: „Există viață după divorț sau despărțire, chiar mai frumoasă”

Reporter: În ultimii ani, viața ta, a luat o cale frumoasă… însă ai avut o perioadă în care nu a fost totul roz în viața ta și nu ți-a fost ușor să treci peste anumite momente. Însă, tu, ai vorbit despre acele perioade, când divorțasei, încercai să te aduni, sa ți găsești drumul dorit. Asta s-a întâmplat de multă vreme și nu mai este de actualitate ca să discutăm, însă, poți să le dai un sfat femeilor proaspăt divorțate, despărțite… care nu știu ce să facă să le fie bine sau văd punctul de relație ca pe un final al vieții, al fericirii?

Diana Dumitrescu: Da. Viața este surprinzătoare și când te aștepți mai puțin îți face surprize frumoase. În plus, noi femeile, deși de multe ori nu credem, suntem cele mai puternice ființe de pe pământ. Există viață după divorț sau despărțire, chiar mai frumoasă, pentru că toate acele răni ale noastre, se transformă în lecții de viață… din care învățăm să fim mai înțelepte și mai atente la alegerile pe care le facem. Fericirea e întotdeauna la un pas distanță, trebuie doar puțin curaj să ridici privirea și să faci pasul în ceața care te înconjoară, pentru că încet – încet ea dispare și lucrurile vor fi clare.

Reporter: Poți să dezvălui, pentru cititorii ciao.ro, ce tabieturi ai?

Diana Dumitrescu: Da, cafeaua de dimineață. Îmi trebuie cel putin o oră la cafea, în care să nu fiu deranjată, timp în care ori citesc, ori stau pe instagram, editez poze…

Reporter: Actoria o iubești și face parte din tine. Ce hobby-uri mai ai?

Diana Dumitrescu: „Nu am ce sa îi mai cer Moșului. Mi-a adus cel mai frumos cadou anul trecut: Carol!”

Diana Dumitrescu: Îmi place foarte mult să pictez, deși în ultima perioadă n-am mai avut timp de asta.

Reporter: Chiar…  în copilarie sau în adolescență… ce visai să devii? Si… dacă n-ai fi făcut actorie… ce ți-ai fi dorit acum să faci…?

Diana Dumitrescu: Mi-ar fi plăcut să fiu profesoară de limba engleză… (râde – n.r.)

Reporter: Va fi primul Crăciun in 3. Ce planuri aveți, cum și unde petreceți? Ce cadou speri să primești de la Moș?

Diana Dumitrescu: E primul Crăciun în 3. Îl vom petrece în familie undeva unde spre să fie zăpadăăăăă! Nu am ce sa îi mai cer Moșului anul acesta. Mi-a adus cel mai frumos cadou anul trecut: Carol!

Fotografii: Arhivă personală

 

Publicat: 12 Dec. 2019, 21:59 Vedete
Pe aceeași temă