Ce a declarat Laura Andresan inainte de a naste: „Au existat vinovatii”

Publicat: 25 mai 2019, 15:28 Autor: Simona Vedete

Laura Andresan mai are doar cateva zile cand cand va aduce pe lume primul ei copil si al lui Grasu XXL.

Ce a declarat Laura Andresan inainte de a naste. Astfel, acum cand pregatirile pentru a deveni mamica sunt in toi, a decis sa impartaseasca cu restul lumii cum a decurs perioada de sarcina si cu ce s-a confruntat in tot acest timp.

Ce a declarat Laura Andresan inainte de a naste

„Nu am crezut că în ultimele zile de sarcină o să fiu atât de “zen”, de împăcată și atât de puțin speriată. E drept, am norocul să fiu înconjurată de oameni minunați, de la familie și prieteni la medici excepționali. Noaptea trecută însă, mi-a fost dificil să adorm și am avut ceva timp de reflexie, constatând că am fost o norocoasă pe toată perioada sarcinii.

Puiul nostru nu s-a lăsat așteptat, a venit imediat ce l-am chemat, primul trimestru nu a fost (aproape) deloc dificil, al doilea a fost de-a dreptul minunat, iar ultimul un pic greuț- dar nimic de speriat.

Când am avut nevoie de medic l-am găsit imediat, analizele au ieșit tot timpul perfect, eu am putut să muncesc până în luna a opta și tot așa. Până și la achiziția căruciorului ne-am împiedicat de “cel potrivit” care să încapă în mașina mică și roșie a lui mami ?.

Cu toate acestea au existat momente în aceste nouă luni în care nimic nu mai părea roz. Au existat nervi, gânduri, vinovății, dureri de spate (în special în ultimul trimestru), căutări, întrebări, momente în care aveam impresia că toată lumea mă vede o mamă rea.

Pentru că vai eu nu i-am citit povești de Ion Creangă puiului meu ci lecturi de genul- “tulburări de personalitate cu elemente bordeline”, nu i-am pus pe repeat Vivaldi, ci o piesă de-a lui Ed Sheeran în care vorbește despre o dependentă de heroină, ș.a.m.d.

Nu scriu acest text cu intenția de a sublinia la nesfârșit norocul meu, ci sper să atrag atenția asupra importanței unor relații autentice în care să găsiți conținere și susținere în timpul unei sarcini, pentru că, repet, o sarcină nu e doar miere și lapte.

De exemplu, dacă aveți un tablou psihic mai depresiv s-ar putea ca sub influența valului de hormoni aduși de sarcină să reapară elemente depresive pe care le-ați considerat “demult tratate”. Și știți ceva, e ok!!!!!! La fel um e ok și indicat să căutați din nou ajutor, pentru binele vostru și al bebelușilor din pântece.

La fel de normal mi se pare și să recunoaștem aspectele mai puțin plăcute aduse de o sarcină, lucru care nu ne transformă în “mame rele”, ci în mame reale, mame autentice. Pentru că știți ceva? Eu personal nu văd decât falsitate în discursul acelor femei/mame (fie și super mega extra vedete) care vorbesc doar de magia maternității, de fericirea nesfârșită, de tărâmul roz al împlinirii, blablablabla…. bleah.

Pe bune? Hai să ne păstrăm reali/reale. Da, e minunat să îmi simt puiul dorit cum se mișcă în mine, dar când îmi dă una în ficat …e un pic mai puțin minunat, hai să recunoaștem” a scris aceasta pe blogul personal.

Publicat: 25 mai 2019, 15:28 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă