Cătălin Moroșanu a trăit clipe incredibile în Italia! ”Ziceai că avem Covid-19”

Publicat: 25 aug. 2020, 16:00 Autor: Andreea Voicu Vedete

Cătălin Moroșanu a fost nevoit să meargă în Italia în urmă cu câțiva ani pentru o competiție. Atunci, oamenii se fereau de el și de antrenorul său pe motiv că sunt…români!

Așa cum a povestit și luptătorul Cătălin Moroșanu, se afla în vestiar cu antrenorul lui și vorbeau. Atunci, fiind prezenți mai mulți oameni din diferite țări, au început să se îndepărteze de ei și să se ferească de parcă ar fi crezut că sunt furați.

”Am intrat cu antrenorul meu în vestiar şi am început să vorbim. Erau mai multe naţiuni acolo şi, când ne-au văzut, s-au ferit de noi. Ziceai că avem COVID-19. S-au speriat, credeau că le furam lucrurile din bagaje. Percepţia europeanului este că românul este hoţ. M-am simţit ca ultimul om. În viaţa mea nu m-am simţit mai prost”, a povestit Cătălin Moroşanu , arată Ok! Magazine.

Cătălin Moroşanu va fi tată pentru a doua oară

Cătălin Moroșanu are o căsnicie de 18 ani şi este deja tată de fată. După mulţi ani în care s-a concentrat din greu pe cariera sa, sportivul este pregătit pentru o altă etapă din viaţă. Cătălin Moroșanu a dezvăluit faptul că lucrează ca ”barza” să revină în familia lor.

”Când îmi iau fata în brațe este cel mai frumos moment din viața mea, este o realizarea foarte mare. Înainte să o am pe fiica mea, la vreo 22 de ani, ziceam că am timp și de copii, că oricine poate face copii, că eu trebuie să am glorie, să fiu în top. Acum, la vârsta de 35 de ani, văd cât de important este copilul. Am avut și glorie, sunt și în top, dar am și un copil. Când ai un copil, se schimbă total viața. Acum ne mai dorim un copil și acum trebuie să mai facem, cât mai putem. Ne mai dorim un frățior sau o surioară pentru fata mea, nu are importanță ce e, doar să fie sănătos”, a spus Cătălin Moroșanu la Antena Stars.

Publicat: 25 aug. 2020, 16:00 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă