Carmen Harra, virală pe TikTok! S-a filmat cum dansează alături de un bărbat misterios | VIDEO

Publicat: 29 ian. 2024, 14:36 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Carmen Harra este cunoscută publicului drept clarvăzătoare şi cântăreaţă. Deşi nu mai este atât de activă în domeniul muzical, vedeta reuşeşte să îşi surprindă în continuare fanii din mediul online cu talentul său. Este foarte activă pe TikTok, acolo unde este urmărită de aproape 10.000 de persoane. Internauţii au fost uimiţi să o vadă recent în compania unui bărbat alături de care a făcut un număr special de dans.

Videoclipurile de pe TikTok postate de Carmen Harra adună mii și chiar zeci de mii de vizualizări, semn că oamenii apreciază filmuleţele pe care le realizează clarvăzătoarea în vârstă de 68 de ani.

Pe o melodie latino, vedeta şi partenerul său au reuşit să se sincronizeze perfect. Cel mai probabil au repetat înainte de câteva ori pentru ca rezultatul să iasă aşa cum şi-au dorit.

Carmen Harra, despre rețeta care o ferește de boli de ani întregi

Clarvăzătoarea are un stil de viață sănătos și a renunțat la consumul de carne de peste 25 de ani.

Recent, ea a dezvăluit care este leacul minune pe care îl folosește împotriva bolilor. Carmen Harra spune că ia câțe o linguriță în fiecare dimineață.

„Eu nu mănânc carne de peste 25 de ani, deloc. Mi-am schimbat regimul pe vegetale. Trebuie din când în când şi puţin dulce, deşi cel mai mare duşman al organismului este zahărul. Greşeala pe care o facem noi e că mâncăm compulsiv, în exces, când suntem stresaţi sau emoţionaţi, mâncâm orice când venim de la serviciu.

Am avut cu peste 20 de kilograme în plus. Am eliminat pastele, pâinea, toate dulciurile, uleiurile, care contribuie la numărul de calorii. Grăsimea e foarte rea pentru organism, produce colesterol, arteroscleroză, probleme de inimă… Problema e că oamenii nu se iubesc pe ei. Dacă şi-ar schimba starea de spirit şi-ar schimba viaţa şi ar trăi mai mult”, a spus Carmen Harra, la Antena Stars.Carmen Harra a explicat cum prepară leacul minune împotriva bolilor, învățat chiar de la Dalai Lama. Clarvăzătoarea folosește zeama de la o lămâie, 4 linguri de miere, bicarbonat de sodiu și usturoi. 

„Am învăţat asta de la Dalai Lama. Luaţi două lămâi întregi, le stoarceţi într-un pahar, se pun peste 4 linguri de miere de albine, o lingură de bicarbonat de sodiu, 4 căţei mari de usturoi tocat. Totul se pune 7 zile la macerat şi se ia zilnic, dimineaţa, o linguriţă. Eu aşa trăiesc şi nu am avut niciodată vreo problemă. În viaţă trebuie să previi, nu să aştepţi să ţi se întâmple”, a explicat clarvăzătoarea.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 29 ian. 2024, 14:36 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă