Cătălin Denciu, medicul-erou de la Piatra Neamț, se află în prezent într-un spital din Belgia, acolo unde este tratat pentru rănile pe care le-a căpătat în incendiu.
Din punct de vedere medical, starea de sănătate a medicului este una staționară. Săptămâna aceasta, Cătălin Denciu va fi supus unei operații de grefare, arată stirileprotv.ro.
Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a făcut noi precizări despre starea de sănătate a medicului care a salvat pacienți în incendiul care a avut loc în Spitalul din Piatra Neamț, la cele două saloane ATI. Bărbatul este internat în spitalul militar din Belgia de o săptămână. Soția medicului Cătălin Denciu va ajunge și ea în Belgia, pentru a fi alături de soțul ei.
„Starea medicului din Belgia este staţionară. Este echilibrat hemodinamic şi hidro-electrolitic, îi fac toaletele arsurilor în fiecare zi – dimineaţa şi seara, urmând ca săptămâna viitoare să se intervină şi chirurgical pentru anumite intervenţii de exciţie-grefare, cu posibilitatea detubării lui la sfârşitul săptămânii viitoare”, a explicat Nelu Tătaru.
Imediat după ce medicul a fost scos din flăcări, medicul a fost evaluat chiar de colegii săi din spitalul de la Piatra Neamț. Mai mult decât atât, bărbatului i s-a efectuat acolo și un examen computer tomograf. Potrivit medicilor din spital, Cătălin Denciu era conștient și răspundea la întrebările colegilor lui. Imediat după evaluare, acesta a fost preluat de o ambulanță, care l-a dus la Iași, unde a mai avut parte de încă o evaluare. La fel s-a întâmplat și la Spitalul Floreasca, înainte de a fi urcat în avionul care l-a transportat în Belgia.
Cătălin Denciu era de gardă atunci când a izbucnit incendiul la secția de ATI a Spitalului Județean. Fără să stea pe gânduri, bărbatul de 42 de ani a sărit în ajutorul pacienților săi, conectați la aparate din cauza infecției cu SARS CoV-2.
Sursă foto: Facebook