Corina Caciuc a devenit o prezență tot mai mondenă în ultima perioadă, fiind una dintre mămicile norocoase care s-a refăcut rapid după ce a născut. Prezentă la un eveniment, iubita lui Reghecampf a impresionat invitații cu modestia ei.
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc s-au numărat printre invitații unui eveniment cu ștaif și, cum era de așteptat, toți ochii au fost pe ei! Discret, așa cum a fost și până acum, cuplul a trecut cu brio prin ”filtrele” altor vedete care se aflau de față.
Printre ei și cântăreața de muzică populară Elena Merișoreanu, care a ”descusut-o” chiar pe partenera antrenorului. Nu de alta, dar, susține ea, este o apropiată a familiei lui Reghecampf.
”M-am bucurat că soția lui actuală este o persoană deosebită. Am discutat, spunea că se grăbește, că alăptează și nu mai poate să stea. I-am văzut foarte fericiți. Iar Reghecampf mai avea un motiv de bucurie. Mama lui, care avea mari probleme de sănătate, se simte mai bine.
Eu mă știu cu tatăl lui din tinerețe. Era directorul Casei de Cultură din Târgoviște, și mereu ne aștepta cu de toate. Dar, revenind la gala de astăzi, trebuie să spun că a fost o seară minunată”, a declarat artista pentru viva.ro.
Elena Merișoreanu și regretata Ionela Prodan, fosta soacră a lui Reghecampf, au fost prietene foarte apropiate. Însă asta nu a împiedicat-o să rămână în relații bune cu celebrul antrenor.
Laurențiu Reghecampf a devenit din nou tată, la 46 de ani! Corina Caciuc, iubita lui, a născut un băiețel sănătos (unii spun că i-ar semăna). Antrenorul a publicat și prima poză cu bebelușul, despre care lăsa să se înțeleagă că se va numi tot Laurențiu, indicând în urmă cu două săptămâni doar inițiala numelui.
View this post on Instagram
Nu a fost însă așa! Cei doi părinți s-au jucat cu imaginația fanilor, pentru că băiețelul se va numi Liam, după cum chiar Reghecampf a dezvăluit acum.