Când începe emisiunea Chefi la Cuțite, sezonul 8. Ce a anunțat Antena 1 până acum

Publicat: 10 iun. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Când începe emisiunea Chefi la Cuțite, sezonul 8. Ce a anunțat Antena 1 până acum

Chefi la cuțite revine cu forțe proaspete! Cea mai urmărită emisiune culinară din România se pregătește intens pentru sezonul 8. Din cauza pandemiei de coronavirus, Antena 1 a fost nevoită să oprească pentru o perioadă filmările pentru mai multe emisiuni, printre care și Chefi la cuțite. Se pare că așteptarea a luat sfârșit, iar fanii show-ului au, cu siguranță, motive de bucurie.

Când începe Chefi la cuțite

Chefi la cuțite este una dintre cele mai urmărite emisiuni de la Antena 1, conform audiențelor. Șefii trustului au fost nevoiți să schimbe din mers toată organizarea pentru sezonul al optulea al show-ului culinar, după ce pandemia de coronavirus a ajuns și în România.

La sfârșitul lunii ianuarie, cei trei jurați ai emisiunii, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu începuseră turneul de preselecție prin țară, dar filmările nu au avut timp să se finalizeze. Totuși, fanii emisiunii prezentate de Gina Pistol au motive de bucurie. Antena 1 a anunțat că filmările au fost reluate, iar pe rețelele de socializare au început deja să apară mai multe poze din platou, postate de jurați.

 

După cum se poate observa în fotografii, cei trei chefi le-au pregătit câteva surprize fanilor, mai ales în ceea ce privește schimbările de look. Florin Dumitrescu și-a prins părul și are chiar și un cercel în urechea dreaptă. În ceea ce-l privește pe Cătălin Scărlătescu, se pare că acesta a acumulat câteva kilograme pe timpul pandemiei.

Și Sorin Bontea, cel care a câștigat emisiunea ”Asia Express”, alături de Răzvan Fodor, vine cu o schimbare de înfățișare. Chiar dacă cei trei au revenit la filmări, deocamdată nu se știe cu siguranță când va fi difuzat sezonul al optulea din Chefi la cuțite. Cel mai probabil, acesta va începe prin luna septembrie.

Alexandru Comerzan, câștigătorul sezonului 7

Precedentul sezon din Chefi la cuțite a fost câștigat de Alexandru Comerzan. În vârstă de 31 de ani, acesta a intrat în posesia premiului de 30.000 de euro. Comerzan a făcut parte din echipa lui Cătălin Scărlătescu și s-a duelat în marea finală cu Bobby Săvoiu și Alex Popa, doi concurenți pregătiți de Sorin Bontea.

Câștigătorul show-ului culinar este bucătar și s-a născut în Chișinău. La doar 15 ani a plecat împreună cu familia în Italia și marea lui dorință a fost să devină un bucătar renumit. În ciuda faptului că tatăl său nu a vrut să-l lase să prcatice aceast meserie, Alex a urmat o școală profesională de bucătari și a început de jos. La început, se ocupa în bucătărie cu lucrurile minore: curăța legumele și le toca. După o perioadă, a devenit șef de bucătar, iar acum este bucătar la un restaurant de lux din Chișinău.

Emisiunea ”Chefi la cuțite” a fost difuzată prima dată în martie 2016 și a ajuns deja la al optulea sezon. Iată o listă cu toți câștigătorii de până acum ai îndrăgitului show culinar.

Sezonul 1: Cristi Șerb, din echipa lui Sorin Bontea

Sezonul 2: Cristian Voicu, din echipa lui Florin Dumitrescu

Sezonul 3: Gianny Bănuță, din echipa lui Cătălin Scărlătescu

Sezonul 4: Andrei Cristian Olteanu, din echipa lui Sorin Bontea

Sezonul 5: Bogdan Vandici, din echipa lui Florin Dumitrescu

Sezonul 6: Mihai Munteanu (Munti), din echipa lui Sorin Bontea

Sezonul 7: Alexandru Comerzan, din echipa lui Cătălin Scărlătescu

Publicat: 10 iun. 2020, 10:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă