Cristina Cioran şi Alex Dobrescu au trecut de-a lungul timpului prin mai multe episoade tensionate. Din acest motiv, actriţa a decis să pună punct definitiv relaţiei cu tatăl fiicel sale. Este adevărat că bărbatul a încercat să o recucerească în tot acest timp, să îi arate că s-a schimbat, însă blondina pare că nu vrea să îşi schimbe decizia. În cadrul unui interviu recent, acesta a vorbit despre problemele care au existat în cuplul lor. Iată de unde şi când au pornit neînţelegerile.
Cristina Cioran și Alex Dobrescu s-au despărțit definitiv în 2022, după doi ani de relație. Bărbatul a apărut la braţul mai multor domnişoare, însă relaţiile sale nu au durat prea mult. A încercat în schimb să se întoarcă alături de familia lui, dar fără prea mult succes.
La aproape doi ani de la despărțire, Alex Dobrescu spune că între el și Cristina Cioran a existat compatibilitate și înțelegere, pe când formau un cuplu. Problemele ar fi apărut în momentul în care fiica lor a venit pe lume şi asta pentru că actriţa şi-ar fi schimbat comportamentul.
„M-a înțeles mereu și s-a bucurat, cred, de glumele mele și de satira mea. Până la un moment dat când a născut și atunci s-au schimbat un pic lucrurile. (…) Ea a devenit exigentă, mult mai exigentă. A început să i se pară lucrurile pe dos. Și eu mi-am schimbat puțin comportamentul, pot să zic că și eu am fost lăuz după nașterea fetiței. Nu m-am speriat, pentru că l-am avut și pe Noel înainte, că am un băiat dintr-o fostă căsătorie (…) Doar că s-a dereglat ceva, nu știu ce. (…) A intervenit copilul pe primul loc’, a mărturisit Alex Dobrescu, la Xtra Night Show.
În altă ordine de idei, Alex Dobrescu a ţinut neapărat să îşi ceară scuze de la fosta lui soacră. Bărbatul a recunoscut că a avut un comportament greşit
„Vreau să îmi cer iertare mamei Cristinei Cioran, că i-am greșit mult, am greșit enorm față de această femeie, care a îngrijit-o perfect pe Ema (n.r. fiica lui), s-a purtat cu mine poate că și mai frumos decât mama mea. M-a primit în sânul familiei și eu am înțeles-o greșit (…) Vreau să știe că îmi pare rău și că ea chiar este ca o mamă a mea. I-am vorbit urât, nu a mai vrut să stea la noi la București, că ea venise să aibă grijă de copil, începuse să îmi facă ordine prin lucruri, prin casă și să aibă grijă de mine. Și eu am înțeles greșit asta. Că îmi caută prin lucruri am crezut că îmi strică intimitatea, când colo încerca să facă bine’, a adăugat fostul iubit al Cristinei Cioran.