De luna trecută, Brigitte Sfăt și Robert, fiul ei, se află într-o ceartă continuă, după ce ea l-a acuzat că i-a furat mașina și i-ar fi devastat locuința.
Însă, pe de altă parte, din postarea soției lui Florin Pastramă de pe Instagram putem observa un semn că Brigitte își dorește să se împace cu fiul ei, Robert Sfăt. Tânărul a apărut de mai multe ori în emisiunea de pe Antena 1, ”Xtra Night Show”, unde a vorbit despre banii pe care i-ar fi trebuit să îi primească în urma unor contracte, dar și despre mama lui și relațiile pe care le-a avut în trecut. Pentru amândoi este o perioadă grea, până când problemele vor fi rezolvate. Robert i-a reproșat lui Brigitte Sfăt că nu s-a ocupat de el, dar și pentru că l-a gonit din casă.
”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău”, sunt rândurile scrise de pe Instastory.
”Dacă trebuie să mă judec cu ea (n.red Brigitte Pastramă), o voi face. Mai ales că am scris negru pe alb că trebuie să-mi dea 54.000 de euro. Aștept să văd dacă mi-i aruncă și pe ăia. (…) A investit bani în operații estetice, care au costat-o mai mult probabil decât mi-a scris mie în procură, decât moștenirea”, a declarat Robert Sfăt, fiul lui Brigitte Pastramă, în emisiunea lui Dan Capatos, ”Xtra Night Show”.
Totodată, Brigitte a scris pe Facebook ce operații estetice și-a făcut și cât au costat acestea.
”Nu am ascuns niciodată intervențiile chirurgicale, dar nu am avut niciodată vreo liposucție…. niciunde! Dragii mei, ca să nu mai îmi băgați în “cont” tot felul de operații la tot felul de prețuri, vă spun eu cum stă treaba:
Primul implant mamar a fost în ’97, (2000€)l am schimbat de 2 ori, deoarece am născut de două ori de atunci, (5500€). Am o rinoplastie, făcută de renumitul dr Hakan Gence de la Esteworld deoarece am suferit o ruptură de piramidă nazală în 2009, în urma faptului că am fost agresată de tatăl Sarei, (2500€).
Mi s-au augmentat în 2002 buzele la Timișoara cu o bioalcamidă , care mi-a migrat în toată fața și s-a capsulat și am reușit să mi-o scot în 2013 în Germania, la TKlinik , dr Tiklea Marian – operația a durat 9 ore, prin laparoscopie și a fost cea mai scumpă și dificilă (10.000€). Mai am un implant de sprâncene pentru care am optat în 2019, (2000 €) și l-am făcut în Turcia , la Esteworld, acolo unde am făcut și o operație de implant fesier, în 2018 (5500 euro).
În prezent nu am nimic în buze, nici nu mi-aș mai băga prea curând. Anual îmi injectez botox în frunte, o substanță care paralizează mușchii de expresie care formează ridurile (200€)”,a enumerat Brigitte Pastramă intervențiile estetice.