În ediția de vineri a ”Exclusiv VIP” de la Prima TV, Beatrice Comăniceanu, avocata lui Florin Salam, a oferit lui Cristi Brancu o serie de declarații exclusive legate de situația artistului.
”Am reuțit să îl convingem pe domnul Procuror să aibă în vedere posibilitatea ca Florin să se deplaseze în Germania. Noi am dovedit afirmațiile, am prezentat niște documente și, după cum vedeți, s-a rezolvat această problemă. (…)”
”Detalii din dosar nu prea doresc să vă dau. Și eu am fost surprinsă să aud că ieri, la ora 6, nu au venit numai domnii de la poliție, ci și mascații. Nu știu pentru ce a fost nevoie de aceste lucruri, dar a mers la poliție. A fost reținut până azi dimineață, dar vedeți, e foarte norocos, domnul procuror i-a revocat, putând să iasă din sediul Parchetului la ora 19:00. (…)”
Întrebată de Cristi Brancu legat de ce spune Florin Salam despre situație, avocata a punctat : ”Nu îi face plăcere ce se întâmplă. Deși există aceste trei persoane care au formulat plângere penală, adevărul e undeva pe la mijloc. Vom încerca să luăm legătura cu aceste persoane, să vedem dacă putem ajunge la un consens. Am luat legătura și la Târgoviște cu acea persoană vătămată și acela a venit să se împace cu Florin. Săptămâna viitoare mă deplasez cu Florin la Târgoviște, (…) semnăm un proces verbal și se va clasa fapta. (…)
”Noi am solicitat în probatoriu și apoi va hotărî Florin care va fi poziția lui vis-à-vis de aceste persoane. (…) Nu sunt sumele inidicate de persoanele vătămate, au fost mai mici. Vom dovedi prin acte medicale că starea de sănătate a stat la bază. (…)”
Cristi Brancu a adus în discuție și o terța situație cu niște bani solicitați pentru a se închide un subiect. ”Urmărirea penală și discuțiile nu se dau la TV. Într-adevăr a fost acea discuție cu Coco, e alegerea lui. Nu are legătură cu clientul meu. Părțile vătămate trebuie să înțeleagă : când formulezi o plângere penală, tu soliciți restituirea unei sume. Dacă consideri că meriți daune materiale, se merge pe partea civilă. Domnul de la Târgoviște a înțeles și s-a mers pe cale amiabilă, restituindu-i-se banii. (…)”
Legat de ce a declarat presei Florin Salam, avocata a spus : ”Există niște contracte de a merge la concerte, durata e mai mică – de 45 minute, iar starea de sănătate, care e destul de precară, îi permite să susțină aceste concerte. În mommentul de față are niște concerte de onorat. Ce s-a întâmplat cu aceste persoane vătămate este regretabil, dar, din păcate, au fost anumite impedimente și s-a ajuns la această situație. Sper ca în decursul săptămânii viitoare (…), să iau legătura cu persoanele vătămate și să văd care le este poziția acestora vis-à-vis de Florin.”
Cristi Brancu a dezbătut și modalitatea prin care Florin Salam a fost adus la poliție : ”(…) Într-adevăr, și mie mi s-a părut prea exagerată invitația de a merge la poliție. Nu știu de ce domnii de la poliție au considerat că mai bine îl ridică cu mascații decât cu o citație sau un telefon. (…) La el a venit poliția și de la Târgoviște – doar doi oameni – care l-au poftit și au ajuns la secția de politie. (…) Au conectat aceste 3 plângeri într-un dosar și domnul procuror a considerat să fie adus și toate acțiunile să se întâmple într-o singură zi, să nu stea să citeze peste încă o zi, o săptomână (…) Vom vedea cum putem rezolva aceste probleme într-un timp cât mai scurt. (…)”
”Vedeți că este un bărbat foarte atent la ce declară, foarte respectuos, e un băiat cu bun simț și a încercat să explice cât mai exact și concret ce s-a întâmplat cu aceste persoane. El avea dreptul să nu dea nicio declarație. (…) Dar nu, a dorit să dea o declarație pe fiecare faptă în parte, ca să înțeleagă și domnul procuror ce s-a întâmplat. În toate cele 3 ore cât a stat la Parchet, nu a cerut nici un pahar cu apă. A stat concentrat și a răspuns la întrebările domnului procuror și ale mele. (…).”