Un prieten i-a propus un pariu, în care acesta trebuia să consume 50 de ouă, însă totul s-a terminat tragic.
Bărbat mort după ce a consumat 41 de ouă. Dacă reușea să câștige acest pariu, câștiga 20 de lire. Subhash Yadav era pe punctul de a mânca al 42-lea ou în momentul în care a căzut la pământ.
Bărbatul în vârstă de 42 de ani și-a pierdut cunoștința și a murit câteva ore mai târziu. Poliția a spus că Subhash și prietenul lui au mers la o piață din Jaunpur, India, moment în care cei doi au avut o dispută.
Atunci s-a propus acel pariu, în care cel care termina de mâncat primul 50 de ouă rămânea cu suma de 21 lire (2000 de rupii). Subhash a acceptat pariul și a reușit să mănânce 41, după care a căzut inconștient, potrivit Gulf News.
Doctorii au spus că acesta a decedat fiindcă a mâncat prea mult. Familia lui nu a declarat nimic public cu privire la tragicul incident. Subhash avea patru fete din prima căsnicie.
S-a căsătorit, din nou, în urmă cu doar nouă luni, și urma să devină tata pentru a cincea oară.
La începutul acestui an, o femeie a decedat după ce n-a mai putut să respire în timp ce încerca să mănânce cât mai multe Jaffa Cakes deodată. Femeia a fost dusă de urgență la spital însă medicii n-au putut s-o salveze.
Sursa: mirror.co.uk