Când va fi înmormântată Rona Hartner! Trupul neînsuflețit al vedetei se va odihni la un cimitir cunoscut din București!

Publicat: 24 nov. 2023, 10:26 Autor: Dora Bazavan Vedete

Rona Hartner a fost răpusă de o boală nemiloasă la vârsta de 50 de ani! Actrița s-a luptat cu cancerul încă din 2019, atunci când  a avut probleme la colon, iar de câteva luni încoace a anunțat că are metastaze pe creier lucru care, în cele din urmă i-a fost fatal.

Sora Ronei Hartner, Rinda Hartner, a fost cea care a anunțat decesul actriței și a postat un mesaj sfâșietor.

„Steagul nostru în trei culori s-a întunecat azi dimineața și Balcanii îți plâng plecarea ta dintre cei vii. Gadjo Dilo, acela „né d’une cigogne”, micul  Blond de Casbah și toți care au jucat cu tine vor trăi cu amintirea zâmbetului tău.
Vocea ta puternică și unică ne-a rămas imprimată pe numeroasele discuri pe care o să le putem asculta în buclă.

Când va fi înmormântată Rona Hartner!

Ai avut dreptate să trăiești din plin, Ronel. Limbile ceasului fiecăruia bat în timp și nu deviază niciodată, așa că haideți să ne bucurăm de viață și să-i mulțumim pentru tot ce ne-a lăsat.
Surioara mea mică cum îți plăcea să-ți spun, Ronel, o să-mi lipseșți cum nici nu-ți puteai închipui.
O să-i lipsești fetiței tale foarte tare, o să le lipsești tuturor.
Stelele în cer sunt fericite că te au pe tine printre ele acum. O stea în plus va lumina în seara asta! Drum bun și luminat, Ronel!”, sună mesajul postat de sora Ronei Hartner care a rămas acum să îi aline dorul de mamă fiicei artistei de 15 ani, Rita Sumalya.

Miercuri va fi adusă în țară iar înmormântarea va avea loc vineri

Tot sora Ronei Hartner a dezvăluit faptul că aceasta va fi depusă miercurea viitoare la capela Cimitirului Bellu catolic, atunci când ajunge în țară iar înmormântarea iubitei și apreciatei actrițe va avea loc vineri, pe 1 Decembrie, la ora 12.00, chiar de Ziua României.

A dat ultimul ei interviu în presă pentru Ciao.ro!

Pe data de 13 noiembrie, Ciao.ro a publicat un interviu exclusiv cu Rona Hartner, ultimul de altfel, în care vedeta ne mărturisea că se confruntă cu noi probleme de sănătate. Urma să se interneze din nou și să asculte de sfatul medicilor așa cum a făcut-o până acum, iar de atunci nu am mai reușit să o contactăm să aflăm cum îi merge cu recuperarea. Metastazele cu care se lupta și au reapărut au pus-o totuși pe gânduri deși întotdeauna Rona a fost o femeie veselă și optimistă care îi molipsea pe toți cei din jur cu zâmbetul și energia sa.

„Trec printr-o mică încercare de sănătate. Nu știu dacă voi face sărbătorile în țară sau în Canada, cu familia mea! Nu prea pot să îmi programez nimic pentru că a crescut… una din metastaze a devenit puțin rebelă, cea de pe creier. În timp ce tot organismul este vindecat a apărut o metastază puțin rebelă și trebuie să o țin în frâu acum și să fac radioterapie. Dar o să fac un video pe pagina mea de Facebook, acolo unde o să vorbesc mai pe larg despre acest lucru”, ne-a declarat Rona Hartner, puțin îngândurată, pentru Ciao.ro la momentul acestui interviu, cel mai recent și ultimul, din păcate, legat de problemele sale de sănătate.

Și totuși era optimistă și se gândea că are o carte de scris, un spectacol de susținut și poate, de ce nu, încă o căsătorie de realizat.

„Despre căsătorie…da, îmi doresc să mă căsătoresc, e clar! Mă proiectez într-o fericire completă din partea lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu dă lucrurile fără să le dea complete! Așa că vindecarea asta va fi completă, căsătoria va fi completă, mă aștept la foarte multe lucruri bune în viața mea și mă țin de tratament și sunt  ascultătoare și printre picături fac cartea mea de mărturie, lucrez la ea în neștire și în același timp, lucrez și la discul meu, „Eternity”, pe care  îl fac practic cu investițiile pe care le fac  pe contul meu fanii  care au început să  investească fiind abonați la pagina mea”, ne-a mai declarat Rona Hartner pe 10 noiembrie.

Publicat: 24 nov. 2023, 10:26 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă