Scandal mare in Kenya dupa ce un tanar a fost chinuit timp de 2 saptamani de catre niste oameni bolnavi caci altfel nu avem cum sa ii numim!!!
Baiat de 15 ani, mort dupa un ritual de initiere. Juliano Kanyonyo a fost trimis de familie într-o tabără. Acolo trebuia sa participe alături de alți băieți la o ceremonie tradițională. Cei din tabara trebuiau să îl învețe „valorile și tradițiile” populare, scrie CNN.
„Ni s-a spus că, în timpul tradiției Kikuyu, au loc acte de violență. Acestea sunt menite să-i facă mai duri pe băieți, dar în cazul lui a fost ceva extrem. Investigațiile arată că a fost grav agresat.
E posibil să fi fost lovit cu o bucată de metal la nivelul capului. Este foarte trist și facem tot ce putem să luăm măsuri. Până acum, l-am arestat pe mentor și pe alți șase adolescenți”, a spus comisarul de poliție Wilso Kosgei.
Din nefericire, familia nu stia ca il trimit in IAD! La cateva zile de la intoarcerea sa din tabara, baiatul a murit. A fost gasit de sora lui in locuinta familiei din Kandara. Sase persoane au fost arestate in acest caz si ancheta inca e in plina desfasurare. Cazul este considerat unul ‘extrem’.
„M-am dus să-l servesc cu ceai. Nu avem voie să intrăm în acea casă, în calitate de femei, dar el obișnuia să își ia cana cu ceai de la ușă. În acea dimineață nu s-a mai trezit. Am plecat, iar când mama a venit, l-a găsit prăbușit la pământ, cu spumă la gură”, a spus sora sa Lucky Njoki.
In Kenya, multe comunitati respecta acest ritual. Cand un baiat ajunge la pubertate, trebuie sa se supuna unui ritual de initiere. Asta inseamna o circumcizie. Familiile isi trimit fiii in tabere speciale. Ritualul are loc in vacantelor scolare.
Baietii de 13 si 15 ani sunt chinuiti timp de 14 zile. Sunt batuti de ceilalti tineri din tabara. Femeile nu au voie in zona in care ritualul are lor.