Încep emoțiile pentru părinți și elevi! Probele scrise la examenul de Bacalaureat încep luni, 28 iunie, cu Limba şi literatura română. Examenele de Bacalaureat durează trei ore. Accesul elevilor în centrul de examen se face pe baza actului de identitate.
Candidații la Bacalaureat se vor așeza câte unul în bancă. Fiecare elev primește apoi o coală de hârtie tipizată. Pe aceasta trebuie să își scrie numele cu majuscule, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt în actul de identitate, precum și celelalte date de pe colțul de foaie ce urmează să fie lipit.
Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep pe data de 28 iunie, cu Limba şi literatura română – proba E.a), urmată pe 29 iunie de proba obligatorie a profilului – proba E.c). Pe 30 iunie este programată proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) şi pe 1 iulie – cea de Limba şi literatura maternă – proba E.b).
Examenul este organizat în 802 centre. Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidați, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, respectiv 19.526 de candidați din promoțiile anterioare.
Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie. Contestațiile pot fi depuse sau transmise în aceeași zi, între orele 12.00 – 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Conform Ministerului Educației, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Din momentul în care subiectele sunt distribuite, niciun elev nu mai poate intra în sala de examen. Candidații pot să iasă din sala de examen cel mai devreme după o oră și jumătate, doar dacă predau lucrarea și semnează de predare.
În cazuri excepționale, dacă se simt rău, candidații pot cere părăsirea temporară a sălii și vor fi însoțiți de unul dintre profesorii asistenți, până la reîntoarcerea în sala de examen. Dar timpul alocat rezolvării subiectelor nu se va prelungi. Absolvenții de liceu au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații pot să folosească doar cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru realizarea schemelor și a desenelor pot să utilizeze doar creion negru. La examenele la Matematică și Geografie, elevii au voie să folosească instrumente de desen.
În examen se folosește numai hârtia care le este distribuită elevilor de către profesorii asistenți.
Dacă vor să corecteze o greșeală pe foaia de examen, absolvenții de liceu trebuie să taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală.
După cele 3 ore de examen, candidații predau lucrarea în forma în care aceasta se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sala de examen până când este predată și ultima lucrare.
Sursa foto: Arhiva Ciao