Avertismentul OMS! ”Riscul de Covid-19 este foarte crescut”

Publicat: 02 aug. 2020, 09:55 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății au transmis un mesaj important în legătură cu virusul ucigaș din China.

Printr-un comitet de urgență efectuat de Organizația Mondială a Săntății, experții au transmis faptul că ”durata sa (n.r. a virusului) va fi cu siguranță foarte lungă”, arată Mediafax.ro. În cursul zilei de vineri s-a dorit reevaluarea pandemiei la nivel mondial, iar reprezentanții OMS spun că nu se află încă pe o pantă descendentă în privința numărului de cazuri confirmate. Comitetul a fost format din 18 membri și 12 consilieri.

Avertismentul OMS: ”Riscul de Covid-19 este foarte crescut”

În ultimul comunicat transmis, spun că ”OMS continuă să estimeze că riscul de Covid-19 este foarte crescut”. Pandemia a afectat peste 18 milioane de persoane la nivel mondial și a provocat peste 680.000 de decese. Totodată, comitetul de urgență a cerut Organizației Mondiale a Sănătății să furnizeze tuturor ţărilor instrucţiuni clare şi pragmatice ca răspuns la pandemia de COVID. De asemenea, se recomandă grăbirea cercetărilor în privința coronavirusului, în special privind originea animală și eventualele moduri de răspândire între animale, potrivit sursei citate. Peste 3 luni, comitetul se va reîntâlni.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus a transmis: „Această pandemie este o criză sanitară aşa cum nu vedem decât una pe secol şi efectele sale se vor resimţi în deceniile care vor veni”.

În ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 1225 de cazuri noi și 36 de decese

Bilanț coronavirus România. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1225 de cazuri noi de infectare și 36 de decese. De asemenea, la ATI sunt 401 pacienți internați. Până ieri, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 52.111 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.346 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.596 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 638 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Toate cele 36 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În străinătate, 123 de cetățeni români au murit din cauza virusului. Alte 189 de persoane s-au vindecat, iar în total au fost confirmați 5486 de cetățeni români ca fiind pozitivi cu noul coronavirus.

Publicat: 02 aug. 2020, 09:55 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×