Avertisment cumplit! Noua tulpină coronavirus se va răspândi rapid în România

Publicat: 12 ian. 2021, 14:41 Autor: Elena Arhiva
Avertisment cumplit! Noua tulpină coronavirus se va răspândi rapid în România

Medicii infecţionişti lansează un avertisment cumplit! Specialiştii spun că oricine poate fi infectat cu noua tulpină mult mai contagioasă, iar bolnavii pot afla că sunt purtători ai acesteia doar dacă ajung la spital. Totodată, cadrele medicale se tem că mutaţia se va răspândi rapid în ţară şi va fi extrem de greu de controlat.

Ceea ce este extrem de îngrijorător este faptul că orice persoană infectată cu noua tulpină poate afla acest lucru doar în momentul în care ajunge pe un pat de spital. Noua tulpină se transmite mai ușor și în rândul copiilor, mai ales din cauza faptului că nu există un vaccin împotriva coronavirusului pentru aceștia.

”Nu de teamă, dar suntem îngrijorați. Luăm în calcul că ar putea să fie. Nu mai e noua tulpină, e o tulpină care e în Marea Britanie și a ajuns cam peste tot în Europa, și este doar o confirmare că a ajuns și în România. Era vorba doar de timp.  E foarte important de știut că măsurile sunt aceleași măsuri de protecție, nu e nimic diferit. E o variantă de virus care se transmite mai ușor, dar nu e mai agresivă, nu e mai virulentă, nu mă aștept să am mai multe forme severe. 

Pentru a putea confirma, într-adevăr,  nu sunt testele uzuale. E vorba de secvențierea genelor virale, lucruri se fac când se aprofundează. Deci nu oricine va ajunge la spital, se va face și secvențierea. Cu siguranță că nu! E important să ne lămurim că a ajuns tulpina la noi, lucru pe care îl știm, care are un impact mai mare, și atunci se pot face acest teste”, a declarat medicul infecționist Adrian Marinescu pentru Antena 3.

”În acest moment mutațiile identificate nu interferă cu vaccinul

Nimeni nu poate face diferența între cele două tipuri de virus fără aceste teste. ”Nu are cum să-și dea seama, pentru că nu sunt diferențe! E aceeași izolare, acceași abordare, doar că trebuie să fim mai atenți, pentru că se transmite mai ușor. Variante noi am tot avut în timpul pandemiei…  și în China, și în Spania, și tot vor mai fi, pentru că virusul suferă mutații. Important e să luăm în calcul că există și foarte important e că în acest moment mutațiile identificate nu interferă cu vaccinul”, mai spune Adrian Marinescu.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 12 ian. 2021, 14:41 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă