Anunțul momentului pentru șoferii din România! Se schimbă valabilitatea permisului de conducere

Publicat: 21 nov. 2023, 12:34 Autor: Alina Nistor News
Anunțul momentului pentru șoferii din România! Se schimbă valabilitatea permisului de conducere

Este anunțul momentului pentru șoferii din România! Parlamentarii vor să majoreze perioada de valabilitate a permiselor de conducere de la 10 la 15 ani.

Dacă proiectul de lege va fi aprobat, șoferii cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent. Parlamentarii vor să majoreze valabilitatea acestor documente de la 10 ani, cât e în prezent, la 15 ani.

De asemenea, șoferii care au minimum 70 de ani vor preschimba documentul, cu controalele medicale obligatorii aferente, la 5 ani, iar conducătorii auto de peste 80 de ani vor fi testați din doi în doi ani. Măsurile vor duce la reducerea incidentelor din trafic, susțin parlamentarii, potrivit Antena3.

Proiectul trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial

Totuși, datele oficiale arată că doar în 6% dintre accidentele din România au fost implicați șoferi cu vârste peste 70 de ani. Pentru a fi pus în aplicare, proiectul trebuie mai întâi aprobat și publicat apoi în Monitorul Oficial.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis următorul comunicat la sfârşitul anului 2022:

„În urma unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a rezultat că în perioada decembrie 2022 -februarie 2023 va expira termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel naţional, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 -februarie 2013”.

Ce se înţelege din acest comunicat este că urmează o perioadă foarte încărcată din punct de vedere al numărului de persoane care doresc să reînnoiască permisul de conducere.(…) Anual obţin permis de conducere în jur de 325.000 persoane, ceea ce înseamnă că la cele 450.000 de permise de conducere pe care Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor trebuie să le prelucreze, se mai adaugă un număr aproximativ de 81.000 de permise noi care trebuie să fie prelucrate şi eliberate.

Acest lucru a dus la stres major atât pentru angajaţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din toată ţara din cauza numărului foarte mare de dosare care trebuie să le prelucreze”, se arată în nota de fundamentare a proiectului, potrivit Adevărul.ro.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 21 nov. 2023, 12:34 Autor: Alina Nistor News
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă
×