Antonia a primit o propunere „indecentă” din partea unui cuplu de bogați. I-au oferit o sumă uriașă pentru o favoare.
Antonia a oferit mult timp pachetele „Meeyt & Greet”. Prin prisma acestora, fanii vedetei puteau achita o sumă mai mare de bani pentru a o putea cunoaşte personal pe artistă.
Astfel, la un moment dat, iubita lui Alex Velea a fost nevoită să ia masa împreună cu un cuplu de bogătași. Însă, vedeta spune că s-a gândit foarte bine înainte de a accepta invitația, ba chiar s-a consultat și cu managerului său.
„M-am dus pe bani la masă. Nu pot să spun cu cine, era din altă țară. A fost cu condiții, s-a implicat managerul, s-a implicat tour managerul meu. N-am fost singură, mie mi-e frică de din astea. Eram cu mai mulți oameni. Era un cuplu, un domn și o doamnă. 10.000 de euro au fost.”, a precizat artista.
Antonia și-a pus sufletul pe tavă într-un interviu acordat pentru podcastul Amaliei Năstase. Cântăreața a izbucnit în plâns din cauza celor care au judecat-o pentru că nu și-a botezat copiii.
Vizibil marcată de anumite comentarii, Antonia nu s-a mai putut abține și a început să plângă atunci când a povestit că băieții săi, cei din relația cu Alex Velea, nu sunt botezați nici până în prezent.
Și asta deoarece ea în continuare purta numele de familiei al fostului soț, Vincenzo Castellano. Iar cei mici de asemenea au luat numele bărbatului, deși erau ai lui Alex Velea. O situație care afectat-o foarte mult, deși planurile ei erau altele.
„Eu nu mi-am botezat copiii nici până în ziua de azi pentru că aveau alt nume. Nu purtau numele lui Alex. Mă judeca lumea. Îmi spunea că o să ard în iad, că o să ni se întâmple lucruri rele, că trăim în păcat. Că nu vreau să-i botez. Cum să crezi așa ceva? Tu nu cunoști situația mea. Am vrut să termin treaba cu divorțul și am vrut să încep de la zero cu nunta. Să iau numele lui și copiii la fel”, a mărturisit Antonia plângând.