Andrei Krișan a analizat prima zi cu noile componențe ale triburilor, la Survivor All Stars: ”S-ar putea ca unii să se resimtă și pe plan sportiv și social”

Publicat: 21 feb. 2024, 12:52 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
Andrei Krișan a analizat prima zi cu noile componențe ale triburilor, la Survivor All Stars: ”S-ar putea ca unii să se resimtă și pe plan sportiv și social”

Aseară, la PRO TV a fost programată prima ediție din cea de-a șasea săptămână a show-ului Survivor All Stars și prima în care triburile au apărut în fața celor de acasă după ce au avut loc o serie de schimbări în componența lor. Despre acestea, dar și despre primul joc, comentează ca de fiecare dată Andrei Krișan, vicecampionul Survivor din 2023.

”O nouă săptămână, noi echipe pentru Războinici și Faimoși. La Războinici, în afara faptului că au plecat trei membri și a venit Jorge, energia a rămas la fel. Jorge evident că se simte foarte bine în tribul lor, vom vedea dacă va fi și folosit ca persoană pe care să o nominalizeze când vor pierde la Imunitate. Altfel, echipă bună, vibe bun, Jorge e genul de om cu care ai ce să povestești. Nu văd de ce nu s-ar înțelege, până la o probă contrarie, când vor face anumite strategii. Momentan au discutat, s-au distrat, au făcut glume, au cântat. În schimb, la Faimoși, am văzut o majoră schimbare la Maria, e ultra liniștită. De la una dintre cele mai conflictuale, care nu s-a înțeles cu aproape nimeni, inclusiv cu Andrei, care acum e tot cu ea, acum e în lumea ei. Alexandra Ciomag pare la fel de liniștită, se integrează cât poate și ea”, menționează Krișan.

Andrei nu s-a oprit aici și a mai adăugat: ”În mare parte, după ce s-au făcut schimbările, am spus că acum vom vedea cât de afectați vor fi unii și cum vor înflori alții. S-ar putea ca unii să se resimtă și pe plan sportiv și social, dar și alții care vor fi foarte bine și nu vor avea probleme, vor ajunge să fie foarte buni. Asta se va vedea în timp, nu după câteva zile”.

Un moment interesant de aseară a fost cel marcat de emoțiile arătate de Andrei Ciobanu și Robert Moscalu, foști colegi, de acum adversari, iar Krișan consideră că totul este cât se poate de real:  ”Înțeleg conexiunea creată pe insulă, se pot crea prietenii, nu trebuie să ne opunem acestei idei. Până la urmă, doar asta ai – fie te apropii de cineva, fie ajungi să nu te înțelegi cu absolut nimeni. Sunt foarte curios cum vor decurge lucrurile în continuare și cât se vor lăsa afectați de situație”.

Andrei Krișan nu vede în faptul că au început aceste confruntări între foști colegi ca fiind o problemă sau un aspect prea dificil: ”Ideea că Războinicii se bat cu Războinicii nu e ceva nou – poate părea prea rapidă că se bat cu foștii coechipieri, dar la fel va fi și la Individuale. Că vrei sau nu, tot se ajunge acolo. Nu cred că e o mare problemă chestia asta, până la urmă, tu îți dorești să câștigi, să mănânci, indiferent de ce echipă ești”.

Despre joc, Andrei a mai adăugat: ”La joc, Războinicii au câștigat și abia aștept să văd cât de tare s-au distrat pe catamaran. Jocul a fost unul foarte fain, mi-a plăcut grozav de tare – ideea de trecere prin cercul comun, finalizarea. Strategiile mi se par făcute foarte bine de către Războinici, care câștigă. Andrei, Maria și Alexandra trebuie să se obișnuiască cu noua configurație, în care pierd… mai des 😊! ”

Survivor All Stars continuă astăzi și mâine, de la 21:30, la PRO TV.

Publicat: 21 feb. 2024, 12:52 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×