Andreea Mantea are o viață la care multe femei nici măcat nu îndrăznesc să viseze. Are o cariera de succes, un iubit care o răsfață tot timpul și nu în ultimul rând o minunăție de copil care îi aduce zâmbetul pe buze în fiecare zi. Însă, în urmă cu câțiva ani, fosta prezentatoare TV a primit o veste cumplită: a fost diagnosticată cu cancer ovarian agresiv.
Andreea Mantea și-a făcut curaj să povestească, probabil despre cele mai negre momente din viața ei. Totul se întâmpla înainte să îi dea naștere fiului ei, David. Andreea a fost suspectă de cancer ovarian și urma să îi fie scos unul dintre ovare, iar posibilitatea de a mai rămâne însărcinată era nulă.
„S-a întâmplat, la un moment dat, în anumite relaţii, să ne dorim un copil. Nu ştiam dacă rămânem sau nu împreună, ideea e că ne doream, dar nu se întâmplă. Nu am dat atenţie la început, după care, încet, încet, lucrurile astea au început să încolţească şi să mă gândesc doar la treaba asta. M-am trezit cu o problema destul de urâtă, vorbesc acum de momentul în care eu eram suspectă de cancer ovarian şi urma să îmi scot unul din ovare. Era un cancer foarte agresiv şi creştea foarte repede.
Am fost la pământ. Eram conştientă că nu voi mai face copii niciodată, mai ales că îmi doream foarte mult. M-am programat la operaţie pentru ziua de vineri. Miercuri am fost undeva şi m-am rugat şi i-am spus lui Dumnezeu că dacă nu mi-e dat în viaţă asta să am un copil, eu nu am de ce să mai stau.
Două zile mai târziu când am ajuns la spital pentru operaţie, chistul dispăruse. Se speriase şi medicul. Apoi am început să urmez un tratament care omora orice lucru care se aşeza acolo, un chist sau chiar o sarcina. De asta am fost cu atât mai surprinsă în momentul în care am aflat că am rămas însărcinată”, declara Andreea Mantea cu ceva timp în urmă.
Invitată recent într-o emisiune, vedeta a anunțat că nu va renunța la televiziune. Recent întoarsă în țară din Turcia, unde a stat plecată pentru filmările emisiunii ”Puterea dragostei”, Mantea a apărut în fața telespectatorilor pentru a povesti din experiențele ei de până acum, de la filmări, dar și pentru a vorbi despre emoțiile ce o încearcă în așteptarea finalei celui de-al doilea sezon al show-ului matrimonial. Frumoasa brunetă a dezvăluit că pregătește un nou proiect, tot la postul de televiziune Kanal D, scrie Click.
„V-am pregătit o mare surpriză, nu scăpați de mine! Aș putea să va dau un indiciu: voi avea un partener!”, a dat vedeta vestea cea mare.