Andrea Bocelli a trecut prin clipe de panica. Elicopterul in care se afla a aterizat de urgenta

Publicat: 17 oct. 2018, 14:59 Autor: Simona Vedete

Andrea Bocelli, celebrul tenor, a trecut printr-o speritura destul de mare, atunci cand elicopterul in care se afla a fost nevoit sa faca o aterizare de urgenta.

Celebrul tenor era in drum spre o conferinta de presa cand s-a intamplat incidentul. Din cauza ca a trebuit sa faca aterizarea de urgenta, acesta a intarziat, ingrijorandu-i pe cei care-l asteptau.

Artistul in varsta de 60 de ani era in drum spre Milano, cu ocazia lansarii noului sau album „Si”. Insa nici prin cap nu i-a trecut ca va fi nevoit sa treaca prin aceasta experienta neplacuta.

Motivul pentru care s-a produs aterizarea de urgenta a fost cauzat de ceata destul de densa, datorita careia nu se mai putea vedea nimic, astfel era pus in pericol.

„Pentru a nu ajunge târziu, am luat elicopterul, dar am dat peste o ceață periculoasă. I-am spus pilotului să aterizeze imediat, dar am ajuns într-un loc îndepărtat, nu știu unde, și de acolo nu am vrut să continuăm cu elicopterul”, a declarat Andrea Bocelli.

Elicopterul in care se afla a aterizat de urgenta

Andrea Bocelli a trecut prin clipe de panica. Elicopterul in care se afla a aterizat de urgenta

Andrea Bocelli este un tenor italian de pop opera si cantaret de opera. A inregistrat cincisprezece albume de studio, atat cu muzica clasica cat si pop, alte trei compilatii cu cele mai bune cantece si doisprezece albume de opera inregistrate, toate acestea fiind vandute in peste 75 de milioane de exemplare la nivel mondial.

Nascut o forma grava de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la varsta de 12 ani dupa un accident in timpul unui joc de fotbal.

Recunoscut ca unul din cei mai populari muzicieni italieni si cantareti de muzica clasica din lume Bocelli a fost decorat în 2006 cu Ordinul National de Merit al Republicii Italiene in grad de Mare Ofiter,iar la data de 2 martie 2010 a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru contributiile sale in domeniul teatrului.

Publicat: 17 oct. 2018, 14:59 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă