Anca Ţurcaşiu arată impecabil la cei 51 de ani ai săi. Vedeta are un corp ca tras prin inel, ceea ce ar putea să facă multe dintre tinerele de 20 de ani invidioase. Viaţa artistei s-a schimbat radical de cand a divorţat şi chiar dacă vrea să o ia din nou de la 0, vedeta a mărturisit faptul că nu este pregătită încă să îşi refacă viaţa.
Divorţul răsunător prin care a trecut Anca Ţurcaşiu după mai bine de 22 de ani de căsnicie a luat prin surprindere o ţară întreagă. Vedeta a suferit enorm din această cauză, ba chiar a slăbit 8 kilograme în tot acest timp.
După o perioadă de pauză, cântăreaţa a revenit din nou în lumina reflectoarelor şi a vorbit în cadrul unui interviu despre schimbările din viaţa sa, dar şi despre planurile de viitor.
Vedeta îşi doreşte să lase trecutul în urmă, iar din acest motiv nu a vorbit foarte mult despre divorţul prin care a trecut, însă noua sa piesă este inspirată din lucrurile care i s-au întâmplat în ultima perioadă.
„Fiecare dintre noi trebuie să parcurgă un drum lung, ca să-ţi conştientizezi propria putere. Într-un fel, am făcut asta, adică mi-am spus povestea în cel mai recent videoclip al meu pe care l-am lansat în martie. Vreau să dau un reset. E povestea unei femei puternice care tocmai a ieşit dintr-o relaţie de dragoste, dar care trebuie să-şi trăiască mai departe viaţa, cu fruntea sus!”, a mărturisit Anca Țurcașiu, în exclusivitate, pentru Impact.
Pe de altă parte, artista a mărturisit că nu vrea să îşi mai facă planuri de viitor, însă, în acelaşi timp consideră că nu se poate opune destinului.
„Nu vreau să mă gândesc acum la un anume scenariu de viitor. Refuz pur şi simplu. Nu mai iau nimic în calcul şi nici nu vreau să mă gândesc dacă mai cred sau nu în căsătorie. Am ajuns la concluzia că nu poţi şti mare lucru despre viitor, iar dacă va fi să se întâmple ceva anume, ei bine, atunci se va întâmpla. Nu ai cum să previi aşa ceva. Nu poţi spune asta da, asta nu”, a mai adaugat Anca Ţurcaşiu pentru sursa citată.
Sursă foto: Arhivă Ciao