Anca Ţurcașiu a vorbit despre bărbatul care i-a fost alături după divorţul de Cristian Georgescu: „A fost tot timpul acolo”

Publicat: 10 oct. 2023, 15:23 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Anca Ţurcașiu (53 de ani) a trecut printr-un divorţ dureros în urmă cu aproape trei ani. La vremea respectivă, actriţa şi medicul Cristian Georgescu au decis să o ia pe drumuri separate după o căsnicie de aproape 20 de ani. Vedeta a recunoscut că a avut nevoie de ajutorul psihologului după acest moment pentru a reuşi să treacă peste perioada dificilă. Mai mult, în cadrul unui interviu recent, cântăreaţa a recunoscut i-a fost alături în toată această perioadă o persoană foarte importantă pentru ea.

Anca Ţurcaşiu şi Cristian Georgescu s-au cunoscut în SUA, pe când artista se afla într-un tuneru alături de Stela Popescu și Alexandru Arșinel. Relaţia lor a început la scurt timp după ce cântăreaţa s-a despărţit de solistul Gigi Gheorghiu cu care a avut o relaţie de patru ani.

În anul 1998 cei doi s-au căsătorit, iar petrecerea a avut loc în Paradisul Verde, de la Corbeanca. Naşii de cununie ai celor doi au fost soţii Ţânţăreanu, Cristian şi Manuela.

Anca Țurcașiu şi fostul soţ
Anca Țurcașiu şi fostul soţ

Cine a ajutat-o pe Anca Ţurcașiu să treacă peste divorţul de Cristian Georgescu

Ei bine, în vara anului 2020, Anca Ţurcaşiu şi Cristian Georgescu au decis să îşi spună adio. Separarea a fost una grea, dar artista a reușit să treacă peste suferinţă cu ajutorul unui bărbat foarte important în viața sa. Invitată la emisiunea La Măruță,  vedeta a mărturisit că cel care a sprijinit-o cel mai mult a fost chiar tatăl său, Cornel, care a și însoțit-o la interviu.

„Imaginează-ți că este foarte important să ai niște brațe care să te cuprindă în această viață. Eu le am pe ale lui și nu numai. Dacă stăm să ne gândim, foarte mulți oameni au apărut mai târziu în viața mea sau au intrat și au ieșit din viața mea. El a fost tot timpul acolo, de când m-am născut”, a declarat Anca Țurcașiu.

Cum arată viaţa Ancăi Ţurcaşiu în prezent

Acum, Anca Ţurcaşiu se concentrează pe carieră și pare foarte împăcată cu ceea ce este. Pe de altă parte, fostul soț și-a refăcut viața la scurt timp după divorț și acum urmează să se căsătorească cu actuala parteneră.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 10 oct. 2023, 15:23 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă