Alina Pușcaș se gândește la al 4-lea copil? ”Mihai îşi mai dorea un băiețel”

Publicat: 07 aug. 2020, 11:59 Autor: Andreea Voicu Vedete

Alina Pușcaș are o familie minunată – un soț iubitor și trei copii pe care îi iubește foarte mult. Oare vedeta se gândește și la cel de-al 4-lea copil?

Vedeta este o mamă model pentru copiii ei, declarându-se ca nefiind posesivă, dar mereu cu ochii pe cei mici pentru a fi sigură că totul este în regulă.

”Nu sunt o mamă posesivă, chiar deloc, dar îmi fac griji pentru ei în permanență. Au crescut toți trei având bonă în casă, deci nu s-a pus problema să accept greu să-i las cu altcineva. Nu mi-am dorit niciodată ca vreunul dintre copii să fie dependent total de noi.

Nu am permis niciodată să fie certați, pălmuiți, zgâlțâiți… Eu sunt mamă şi dacă e cazul, doar eu am acest drept, nimeni altcineva. Sunt mamă-Scorpi- on (râde) şi nu sunt nici posesivă, nici permisivă. Sunt exact la mijloc, la jumătate din toate”, a declarat Alina Pușcaș pentru VIVA!.

Alina Pușcaș a vorbit despre a patra sarcină: Mihai îşi mai dorea un băiețel”

Ba mai mult decât atât, Alina Pușcaș mărturisește că ar mai avea energie și răbdare pentru al patrulea copil, însă nu crede că fizic ar mai putea duce încă o sarcină și o cezariană. Ar trebui să mai aștepte încă 5 ani pentru o altă sarcină, spune vedeta.

”Energie poate aş mai avea, dar nu cred că aş mai putea fizic să mai duc încă o sarcină şi încă o cezariană. Mihai îşi mai dorea un băiețel, dar, ştiind că ar trebui să mai aştept vreo cinci ani până la o eventuală sarcină, s-ar putea să se răzgândească. Peste cinci ani aş avea 41 de ani, iar el, 51, aşa că s-ar putea să înțeleagă și el că am fi cam bătrânei să o luăm de la capăt cu scutecele”, a mai spus Alina Pușcaș.

Sursă info: Cancan

Publicat: 07 aug. 2020, 11:59 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă